spot_img
11.5 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeTrump în China: Simbolistica grosului covor roșu pregătit de Xi Jinping

Trump în China: Simbolistica grosului covor roșu pregătit de Xi Jinping

-

Donald Trump se va bucura miercuri în China de o aşa-numită „vizită de stat plus”, a declarat ambasadorul Chinei în SUA, Cui Tiankai. Dar pentru publicul de acasă, personajul principal va fi preşedintele Xi Jinping, transmite Deutsche Welle.

China | Chinesische und amerikanische Fahne vor einem Hotel in Peking (picture-alliance/AP Photo)

Mass-media chineze se întreabă de câteva zile cum va fi întâmpinat în ţară preşedintele SUA şi ce va simboliza din punct de vedere politic această vizită. Trump este anunţat frecvent drept „prim şef de stat străin care vizitează China după cel de-al 19-lea Congres”. Acest congres încheiat de curând a consfinţit consolidarea puterii extraordinare a liderului de partid şi de stat Xi Jinping.

- Advertisement -

Vizita lui Trump se doreşte a fi percepută drept o continuare a acestui eveniment politic intern. „Pentru Xi va fi important ca SUA şi China să fie percepute pe durata întâlnirii ca nişte ţări egale. Partea americană va încerca de asemenea să evite asociaţiuni de genul „reuniune G-2 SUA-China” sau „reuniune a celor mai puternici lideri”, a explicat pentru DW Paul Haenle, directorul Centrului Carnegie-Tsinghua din cadrul Universităţii Tsinghua din Beijing.

Un covor roşu extraordinar de gros”

- Advertisement -

Şi Robert Daly este de părere că liderii chinezi sunt preocupaţi în principal de semnalul pe care-l va transmite partidul către popor cu ocazia acestei vizite, anume că Xi şi ţara sub conducerea sa au ajuns în pragul măreţiei. Directorul Institutului Kissinger pentru relaţii sino-americane de pe lângă Centrul Wilson a adăugat. „Covorul roşu, pe care China l-a pregătit pentru vizita lui Trump, va fi mai lat şi mai gros decât covoarele pe care au păşit preşedinţii SUA de până acum. Liderii chinezi consideră că astfel îl pot măguli şi manipula pe Trump. Cu alte cuvinte, nu le este frică de Trump, pe care-l consideră un tigru de hârtie.”

Într-adevăr, China a anulat la o lună după învestitura lui Trump interdicţia de a-l critica sau satiriza pe preşedintele SUA în presă. Shi Yinhong, consilier al guvernului chinez, l-a calificat deja pe Trump drept tigru de hârtie într-un interviu oferit cotidianului „New York Times”.

Tema Coreea de Nord

În ajunul vizitei lui Trump în China, Shi a declarat pentru DW că aşteptările şefului Casei Albe sunt neîngrădite. „El speră că va primi din partea Chinei concesii economice consistente. De pe urma turneului în celelalte state asiatice, el aşteaptă două lucruri: aliaţii SUA să se alăture şi mai strâns poziţiei americane în privinţa Coreei de Nord; în acelaşi timp, aceste vizite au scopul pe termen lung de a restrânge influenţa politică a Chinei”.

Celelalte state asiatice la care s-a referit Shi sunt Japonia, Coreea de Sud, Vietnam şi Filipine. Cinci ţări în 12 zile. China este a treia etapă a primului turneu pe care-l efectuează Trump în Asia. Dar şi la Beijing agenda încărcată nu va permite discuţii intense şi aprofundate. Trump îi va cere probabil lui Xi să exercite presiuni mai mari asupra Coreei de Nord, crede Shi. „Este probabil de aşteptat o înăsprire a sancţiunilor chineze. Dar China nu vrea să întrerupă complet relaţiile comerciale cu Coreea de Nord şi nu va coopera decât parţial cu SUA, aşa încât conflictul va exista în continuare”, crede expertul.

Trump nu a pregătit o strategie comercială

Pe lângă conflictul cu regimul de la Phenian, pe ordinea de zi se află şi o seamă de chestiuni comerciale. Cu puţin timp înainte de plecarea spre Asia a preşedintelui american, China i-a promis acestuia o vizită de stat extraordinară, fără alte precizări, şi o mai mare deschidere a pieţii interne pentru produsele şi serviciile americane. Dar observatorii nu acordă o însemnătate prea mare acestui anunţ, fiindcă nu este primul de acest fel şi firmele americane se plâng în continuare de discriminare în raport cu concurenţa chineză.

Camera de comerţ a SUA în China a deplâns în răstimp insuficienta pregătire a vizitei lui Trump. Pentru întâlnirea lui Trump cu Xi Jinping au existat doar puţine preparative în domeniul economic, a afirmat şeful Camerei de Comerţ a SUA la Beijing, William Zarit. El a precizat de asemenea că nu se ştie nimic despre o strategie concretă a preşedintelui american care să-i asigure concesii în timpul tratativelor comerciale cu Xi.

Paul Haenle, care a fost şi director pentru afaceri chineze în cadrul Consiliului Naţional de Securitate al SUA, consideră că „Trump trebuie să-şi folosească raporturile personale cu Xi, construite cu ajutorul unor convorbiri telefonice, a unor întâlniri şi prin elogii transmise pe Twitter şi canale tv, pentru a-şi atinge scopurile. „Trump a declarat, după prima întâlnire avută cu Xi în Florida, în cursul lunii aprilie, că între ei s-a înfiripat o prietenie. Dar, în cursul campanieie elctorale, Trump acuzase încă Republica Populară că „violează” SUA prin practici comerciale necinstite, iar pe Xi l-a calificat drept „manipulator de monedă”. Între timp tonul s-a schimbat. Cu prilejul realegerii lui Xi, luna trecută, Trump l-a felicitat pe omologul chinez pentru „extraordinara sa ridicare în rang”.

Trump şi Xi în accepţiunea comunităţii internaţionale

Cu toate acestea nu se aşteaptă rezultate notabile de pe urma vizitei. Experţii consideră că mai important este ce se va întâmpla după aceea. Potrivit sinologului Robert Daly, chestiunea decisivă este dacă Trump va prezenta totuşi în cele din urmă un plan strategic pentru relaţiile cu China şi Asia de Nord-Est. În opinia sa, cel mai important e cum vor evalua rezultatele acestei vizite liderii politici, liderii de opinie şi oamenii din întreaga lume, care vor face o comparaţie între cei doi şefi de stat. „Cu toţii se vor întreba: care ţară va fi în viitor cea mai puternică?”, a explicat el.

În timp ce cotidianul oficial chinez „Global Times” a calificat vizita lui Trump drept vizită extraordinară într-un moment foarte important, utilizatorii Internetului din China se întreabă dacă el îşi va putea exercita îndeletnicirea favorită pe durata şederii în ţară. Fiindcă, după cum se ştie, platforma Twitter este blocată în China.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img