Home Actualitate Trump îi cere lui Putin să vorbească de mita rusească pentru familia...

Trump îi cere lui Putin să vorbească de mita rusească pentru familia Biden

0

Într-un interviu difuzat marţi de emisiunea „Just the News” de la postul „Real America’s Voice”, fostul presedinte american Donald Trump a afirmat că soţia unui primar al Moscovei a donat 3,5 milioane de dolari lui Hunter Biden şi „familiei” lui.

„Sunt mulţi bani. Ea i-a dat 3,5 milioane de dolari şi eu cred că Putin ar avea răspunsul la asta. Cred că el ar trebui să-l facă public”, a spus Trump. „Cred că noi ar trebui să cunoaştem acest răspuns”, a adăugat el.

În timpul unei dezbateri care a avut loc înaintea alegerilor prezidenţiale din 2020, Donald Trump l-a întrebat pe Joe Biden „de ce, din curiozitate, soţia primarului Moscovei i-a dat 3,5 milioane de dolari fiului dvs.”.

„Nu este adevărat”, a răspuns atunci democratul Biden.

În trecut, Donald Trump l-a acuzat pe Joe Biden că a obţinut destituirea unui procuror ucrainean pentru a proteja de începerea unui proces pentru corupţie compania de gaz Burisma, deoarece fiul său se afla în consiliul administrativ al acestui grup

Ad

Exit mobile version