Trump dă de înțeles că se va retrage din acordul cu Iranul: E ORIBIL/ ULTIMATUMUL EXPIRĂ ÎN 12 MAI

Preşedintele american, Donald Trump, a denunţat încă o dată luni acordul „oribil” asupra programului nuclear iranian, cu câteva zile înaintea unei decizii, foarte aşteptată, cu privire la viitorul acestui text negociat de predecesorul său Barack Obama, relatează AFP.

„În şapte ani, acest acord va expira şi Iranul va putea dezvolta arme nucleare”, a declarat Donald Trump în cursul unei conferinţe de presă, organizată în comun cu omologul său nigerian, Muhammadu Buhari, la Casa Albă. „Este inacceptabil, şapte ani e ca mâine”, a adăugat el.

„Este un acord care nu a fost aprobat de multă lume şi este un acord oribil pentru Statele Unite”, a insistat preşedintele american.

Întrebat despre declaraţiile premierului israelian, Benjamin Netanyahu, care a afirmat că ţara sa deţine noi „dovezi concludente” privind un program secret iranian pentru a se dota cu arma nucleară, Donald Trump a rămas evaziv.

„Este un lucru bun ce a făcut astăzi (luni) Israelul cu conferinţa de presă”, a răspuns el simplu, fără să intre în detalii.

Donald Trump ameninţă de mai multe luni că va retrage Statele Unite din acest acord pe care îl consideră prost, iar temerile sunt mari printre susţinătorii acordului – în special Uniunea Europeană – că va trece la acţiune, pe 12 mai, când va expira ultimatumul dat europenilor pentru a obţine concesii din partea Iranului, ceea ce Teheranul refuză categoric.

„Nu vă voi spune ce decizie voi lua la 12 mai sau înainte, dar vom lua o decizie”, s-a mărginit el să afirme.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare