spot_img
4.3 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăEconomieComertTrump-China: 253 miliarde USD

Trump-China: 253 miliarde USD

-

Președintele SUA și omologul său chinez au semnat la Beijing acorduri comerciale în valoare de 253 de miliarde de dolari. Este o dovadă că Trump vrea să reducă deficitul comercial înregistrat de SUA pe relația cu China, pe care îl aprecia ca fiind unul ”oribil”, transmite RFI.

- Reclama -

Acordurile asupra cărora au căzut de acord cei doi lideri privesc diferite sectoare precum energie, automobile, aeronautică, industria agroalimentară și electronică. O serie de mari companii americane precum Caterpillar, General Electric, Honeywell sau Qualcomm figurează printre beneficiari. Însă unele din aceste acorduri sunt doar protocoale de acord neangajante, astfel că valoarea totală a acordurilor ar putea să varieze.

- Advertisement -
U.S. National Security Adviser H.R. McMaster speaks with President Trump as he meets with China’s Premier Li Keqiang at the Great Hall of the People in Beijing. REUTERS/Jonathan Ernst

”Aceasta este cu adevărat un miracol”, a declarat ministrul chinez al Comerțului, după semnarea documentelor. De partea sa, președintele Donald Trump, care se arăta îngrijorat acum câteva zile din cauza deficitului comercial, a dat asigurări astăzi că nu va mai reproșa Beijingului deficitul comercial pe care SUA îl înregistrează pe relația cu China. ”Nu reproșez acest lucru Chinei. Cine poate reproșa unei țări că profită de o altă țară în beneficiul cetățenilor săi? În schimb, reproșez acest lucru precedentelor administrații americane care a permis ca acest deficit comercial incontrolabil să se formeze și să crească”, a spus Donald Trump, după un summit cu președintele chinez Xi Jinping.

President Trump and China’s President Xi Jinping shakes hands after making joint statements. REUTERS/Damir Sagolj

Potrivit cifrelor oficiale publicate de autoritățile de la Beijing, în primele zece luni ale acestui an, China a înregistrat un excedent al balanței comerciale de 223,6 miliarde de dolari pe relația cu SUA, în creștere cu 8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

- Advertisement -

Acum, printre firmele care au anunțat acorduri comerciale se numără producătorul american de chipuri Qualcomm care a semnat contracte în valoare de 12 miliarde de dolari cu trei producători chinezi de telefoane, Xiaomi, OPPO și Vivo. Grupul american realizează deja mai mult de jumătate din venituri pe piața din China. Producătorul de avioane Boeing a semnat și el acorduri comerciale în valoare de 37 de miliarde de dolari, dar nu a oferit detalii cu privire la aceste acorduri. De asemenea, trei entități de stat din China au semnat un acord pentru a investi până la 43 de miliarde de dolari pentru a putea exploata zăcăminte de gaz natural lichefiat în Alaska.

President Trump and first lady Melania arrive for the state dinner with China’s President Xi Jinping and China’s first lady Peng Liyuan at the Great Hall of the People in Beijing.
REUTERS/Jonathan Ernst

Înainte de declarațiile privind acordurile de 253 de miliarde de dolari între SUA și China, secretarul american pentru comerţ Wilbur Ross a anunţat miercuri acorduri în valoare de 9 miliarde de dolari, în care sunt implicate 20 de companii, cele mai multe din sectorul energiei şi cel al industriei. Între aceste companii se află giganţi precum DowDuPont, Honeywell International, General Electric şi Bell Helicopter.

President Trump and China’s Premier Li Keqiang meet at the Great Hall of the People in Beijing. REUTERS/Thomas Peter

Trump, care a sosit miercuri la Beijing, este însoţit de reprezentanţii a peste 20 de companii. Între directorii de companii care fac parte din delegaţie se află şeful Boeing Commercial Airplanes, directorul general al Qualcomm, şi şeful Alaska Gasline Development Corporation.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img