Trump anunță o „o mare conferinţă de presă” la 16:30 GMT

Avocaţii preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump vor susţine sâmbătă o conferinţă de presă la 11:30 ora locală (16:30 GMT) în oraşul Philadelphia, statul Pennsylvania, unde continuă numărătoarea voturilor, transmite EFE, iar AFP relatează că Trump a ajuns sâmbătă dimineaţă la clubul său de golf din Sterling, statul Virginia, prima sa ieşire după scrutinul prezidenţial de marţi, transmite Agerpres.

Trump a anunţat pe Twitter că va avea loc „o mare conferinţă de presă” în Philadelphia, la Four Seasons Total Landscaping, care este o companie de grădinărit, şi de aceea nu se ştie dacă preşedintele republican a greşit sau dacă într-adevăr conferinţa de presă va avea loc acolo.

Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, continua sâmbătă să-l devanseze pe Trump în plin proces de numărare a voturilor în patru state: Nevada, Georgia, Arizona şi Pennsylvania, acest ultim stat fiind şi „premiul” cel mai râvnit, cu 20 de mari electori în Colegiul Electoral, şi pe care, dacă îl câştigă, Biden devine preşedintele SUA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Banii din PNRR au dus la o ușoară creștere economică

    Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul...

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare