Trump anunță „mari progrese” în negocierile comerciale cu China

Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că se înregistrează „mari progrese” în negocierile comerciale cu China, după ce a discutat la telefon cu omologul său chinez Xi Jinping, relatează AFP și Agerpres.

„Tocmai am avut o discuţie telefonică lungă şi foarte bună cu preşedintele Xi al Chinei. Avansăm bine spre un acord”, a scris miliardarul republican pe Twitter.

President Trump and first lady Melania visit the Forbidden City with China’s President Xi Jinping and China’s First Lady Peng Liyuan in Beijing. REUTERS/Jonathan Ernst

„Dacă va fi obţinut, va fi unul comprehensiv şi va acoperi toate subiectele, domeniile şi punctele de dispută. Facem mari progrese”, a insistat el.

President Trump and China’s Premier Li Keqiang meet at the Great Hall of the People in Beijing. REUTERS/Thomas Peter

La rândul său, Xi Jinping i-a transmis lui Donald Trump în discuţia telefonică de sâmbătă că speră că va contribui la dezvoltarea unei relaţii sino-americane care este coordonată, cooperantă şi stabilă, au relatat mass-media chineze de stat, citate de Reuters.

Xi a spus că echipe ale ambelor ţări au lucrat activ pentru a implementa consensul obţinut recent între China şi SUA, conform agenţiei oficiale chineze de presă Xinhua.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare