Home Analize Trump amenință cu retragerea din Organizaţia Mondială a Comerţului

Trump amenință cu retragerea din Organizaţia Mondială a Comerţului

0

Preşedintele Donald Trump a avertizat joi că Statele Unite s-ar putea retrage din Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). „Dacă nu se îmbunătăţeşte, m-aş retrage din OMC”, a declarat el într-un interviu acordat agenţiei Bloomberg News, preluată de DPA.

Liderul de la Casa Albă a mai criticat şi alte dăţi OMC, despre care a susţinut că tratează „foarte rău” SUA, reaminteşte DPA. El a promis că va reforma politica Statelor Unite în domeniul comercial şi a declanşat conflicte cu diferiţi parteneri economici, printre care Uniunea Europeană, Canada şi Mexicul (în cadrul NAFTA, acordul de liber schimb în America de Nord) şi China, pentru care a introdus sau a majorat tarifele de import.

În acelaşi interviu de joi, citat şi de Reuters, Trump a respins o ofertă făcută cu câteva ore înainte de comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmstrom. 

Ad

Exit mobile version