Trump amenință că taie finanțarea pentru Organizația Mondială a Sănătății

Președintele Statelor Unite ale Americii a acuzat Organizația Mondială a Sănătății că nu a gestionat corespunzător pandemia cu Covid 19 și că ar putea sista finanțarea pe care SUA o acordă acestei instituții, transmite France24 conform RFI.

Într-o conferință de presă ținută la Casa Albă, liderul american le-a spus jurnaliștilor că OMS, deși primește „sume importante de bani de la Statele Unite”, a gestionat foarte prost criza din sănătate. ”Știa ce se întâmplă în China, dar a reacționat extrem de târziu!”

„Nu spun că o voi face, dar analizăm posibilitatea de a termina cu finanțarea OMS”, a amenințat Donald Trump.

De altfel, președintele american este nemulțumit că șefii OMS au lăudat de prea multe ori China pentru modul în care a reacționat după izbucnirea epidemiei de coronavirus. În același timp, OMS s-a arătat nemulțumită de măsurile de protecție luate în America.

„OMS a criticat și nu a fost de acord cu mine când am dat interdicția de călătorie. Au greșit, au greșit în privința multor lucruri”, a completat Trump, potrivit sursei citate.

Congresul SUA a aprobat pentru anul fiscal curent suma de 122 de milioane de dolari pentru finanțarea OMS.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare