Trump acuză Hollywoodul

Donald Trump a criticat dur vineri Hollywoodul, „rasist în cel mai înalt grad” potrivit preşedintelui american, care pare să vizeze, fără a-l numi, un film controversat în care „liberali” bogaţi organizează partide de vânătoare pentru uciderea unor „oameni normali”, relatează AFP conform Agerpres.

Donald Trump looks out at Lake Michigan during a visit to the Milwaukee County War Memorial Center in Milwaukee, Wisconsin. REUTERS/Eric Thayer

Intitulat „The Hunt”, filmul în chestiune, care urmează să fie lansat la sfârşitul lui septembrie în SUA, este calificat drept o satiră foarte violentă a profundei fracturi politice care îi divizează pe republicani şi democraţi.

În film, oameni din popor, proveniţi din bastioane tradiţionale ale Partidului Republican al lui Donald Trump (Wyoming, Mississippi, etc.) se trezesc pe un câmp, într-o zonă necunoscută. Ei sunt urmăriţi de vânători proveniţi din „elita” norocoasă, care îi lichidează fără milă de dragul distracţiei.

Filmul a provocat deja o polemică după recentele atacuri armate care au îndoliat SUA şi studiourile Universal i-au suspendat promovarea.

„Hollywoodul liberal este rasist în cel mai înalt grad şi are o mare furie şi ură!”, a postat pe Twitter Donald Trump.

„Filmul care va ieşi încearcă să aprindă focul şi să provoace haosul”, a adăugat el, fără a se referi totuşi explicit la „The Hunt”.

„Îşi creează propria lor violenţă şi apoi aruncă responsabilitatea asupra altora. Ei sunt adevăraţii rasişti şi sunt foarte răi pentru ţara noastră”, a conchis preşedintele american, el însuşi acuzat cu regularitate de rasism.

În „The Hunt”, vânătorii bogaţi îşi numesc uneori victimele cu apelativul „deplorabili”, un termen utilizat în timpul campaniei prezidenţiale din 2016 de Hillary Clinton pentru a-i desemna pe militanţii cei mai extremişti ai lui Trump.

„Noi plătim pentru tot, deci această ţară ne aparţine”, spune unul dintre personajele din clipul de promovare a filmului, ale cărei vedete sunt Hilary Swank şi Betty Gilpin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Siegfried, „națiunea civică moldovenească” și Martin Sieg

    De ce iese Igor Grosu (pus de știm-noi-cine care...

    Izolarea Israelului

    Pentru guvernul israelian, izbucnirea războiului cu Iranul a marcat...

    Comandantul Armatei ucrainiene: Nu putem duce vehiculele blindate pe linia frontului, Rusia are armament

    Într-un interviu acordat publicației The Times, comandantul-șef al Forțelor...

    Trump amenință din nou Iranul

    La un moment dat, Statele Unite ar putea fi...

    Articole relationate

    Categorii populare