”Trebuie să mergem să-i liniştim pe pacienţii asimptomatici care fac depresie, urlă. Sunt oameni care stau o lună jumătate şi de aia spitalele sunt pline. Nu numai că primim asimptomatici, dar unii dintre ei se negativează după săptămâni”

Persoanele asimptomatice vor fi externate după 10 zile de la internare, după decizia luată de ministrul Sănătăţii. „Trebuie să mergem să-i liniştim pe pacienţii asimptomatici care fac depresie, urlă”, spune Cristian Băicuş, medic primar, transmite Mediafax conform Inpolitics.

Medicul Mihai Muntean din Târgu Mureş a stat mai bine de o lună internat în Clinica de Boli Infecţioase 1, în speranţa că se vor negativa testele. La început medicul a avut o formă uşoară de Covid, dar după o săptămână nu a mai avut niciun simptom al bolii.

„Este o perioadă foarte lungă în care am fost departe de familie, nu am avut cum sau cu ce să-i ajut, nu mai vorbim de partea de activitate profesională care nu a fost posibilă. Cele mai grele situaţii sunt cele în care aştept rezultatul din ziua recoltării”, a declarat Mihai Muntean, medic ginecolog din Tg.Mureş.

Şi ca el au fost mulţi. Medicul Băicuş de la Spitalul Colentina spune că, de multe ori, a fost nevoit să meargă să-i liniştească pe pacienţii asimptomatici internaţi pentru că nu mai suportau internarea fără rost şi făceau depresii.

„Sunt oameni care stau o lună jumătate şi de aia spitalele sunt pline. Nu numai că primim asimptomatici, dar unii dintre ei se negativează după săptămâni. Trebuie să mergem să-i liniştim pe pacienţii asimptomatici care fac depresie, urlă”, a declarat Cristian Băicuş, medic primar medicină internă – Şeful Secţiei Medicala II la Spitalul Colentina.

În ţările civilizate, precum Marea Britanie, Suedia, Danemarca sau Franţa aceşti pacienţi nu sunt internaţi în spital nici măcar o zi, spune medicul.

Ministrul Sănătăţii a semnat abia la aproape patru luni de la primul caz de Covid din România şi după ce spitalele s-au umplut ordinul conform căruia pacienţii asimptomatici sunt externaţi după zece zile de la internare, cu izolare acasă dacă sunt pozitivi. În tot acest timp mii de pacienţi nu au avut acces în spitale. Nelu Tătaru s-a răzgândit după ce la mijlocul lui aprilie avea de gând să-i plaseze pe asimptomatici în aşa-zise zone tampon, fie hoteluri, fie spaţii special destinate acestui lucru.

Trebuie doar să respectăm în continuare cu stricteţe regulile de igienă şi de distanţare, pentru că virusul este nou, iar specialiştii încă studiază în ce grad asimptomaticii transmit mai departe infecţia.

„Nu mergem pe premiza că asimptomaticul nu transmite virusul. Depinde de încărcătura virală şi sunt asimptomatici care au încărcătură virală mai redusă şi atunci riscul de contaminare este mai mic”, spune medicul Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare