spot_img
luni, 12 ianuarie, 2026
-5.3 C
București

„Trebuia să îl denunţ pe procurorul general Niţu şi pe procurorul Doană. Eu am refuzat să colaborez cu SRI-ul”

Noi dezvăluiri incendiare despre celebrul fost procuror DNA Prahova, Mircea Negulescu, ies la iveală. Fostul șef al DGA Prahova a rupt tăcerea, luni seara, declarând în direct, la România Tv, că a fost vânat de Negulescu.

Constantin Ispas susține că Negulescu a strâns denunțuri împotriva sa, în numele mai multor interlopi care au fost arestați în urma activității desfășurate de el.

„Strângea denunţuri şi la adresa mea. O parte din interlopii arestaţi, au fost arestaţi ca urmare a serviciului meu. Au fost arestaţi, apoi eliberaţi. Vlad Constantin zis Şomeru, Chioru, Cantemir au făcut revelionul 2014 cu Mircea Negulescu. Acesta le-a spus că rezolvă problema cu mine în interesul lor. Obiectivul lui era să obţină denunţuri şi să le protejeze interesele lor. Lua şpagă de la ei. Făcea trafic de influenţă, şantaj. Le-a promis că nu ne mai prinde toamna. Nu mai gustăm din must.Am trimis o notă la Parchetul General în speranţa că se vor rezolva aceste lucruri. Am fost reţinut de domnul Onea şi de doamna Răileanu pentru aproape tot codul penal. I-au făcut dosar şi mamei mele de 80 de ani şi fiului meu student pentru spălare de bani. La reţinere am intrat în comă diabetică. Mi-a spus că la mine e licitaţie. De la 15 ani în sus de puşcărie. Mi-a făcut copilul jegos. I s-a făcut dosar şi fiului meu pe care îl numea penal. Am stat aproape 6 luni la Câmpina arestat. Trebuia să îl denunţ pe procurorul general Niţu şi pe procurorul Doană. Eu am refuzat să colaborez cu SRI-ul”, a precizat Ispas la România TV.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare