de Silvia Uscov, avocat
Cum a fost Curtea Constituțională a Italiei la un pas să declare neconstituționalitatea unui articol din Tratatul privind funcționarea UE în 2018?
Totul a pornit de la cauza Taricco I (Cauza C‑105/14), în care inculpații fuseseră acuzați că în perioada 2005-2009 au efectuat operațiuni frauduloase de tip carusel cu TVA, pentru unul dintre ei intervenind deja prescripția specială a răspunderii penale.
Față de durata foarte scurtă a termenului de prescripție specială (7 ani și 6 luni), pe de o parte, precum și durata foarte mare a investigațiilor, pe de altă parte, s-a apreciat că ar exista un mare risc de impunitate pentru astfel de infracțiuni ce aduceau atingere intereselor financiare ale UE (în România termenele de prescripție specială sunt mult mai mari).
Prin urmare, în 2014, CJUE a venit cu o trăsnaie („regula Taricco”): judecătorii italieni să nu mai ia în considerare normele penale italiene privind termenele de prescripție în cazurile de evaziune fiscală care implică TVA ce intră sub incidența art. 325 alin. 1-2 TFUE, ci să le judece în continuare chiar dacă faptele sunt prescrise.
Instanțele italiene s-au conformat, că doar era direcția dată de UE, și pesemne erau și în Italia judecători care au jurat strâmb că vor respecta legea fundamentală a țării lor, fiecare ajungând să interpreteze în fel și chip ce a vrut să spună CJUE.
Doar că „mai sunt judecători la Berlin”, adică la Curtea de Apel din Milano, care a sesizat Curtea Constituțională din Italia pentru a constata neconstituționalitatea art. 325 TFUE în noua interpretare pe care o dăduse CJUE, interpretare ce îl făcea să fie contrar principiilor supreme ale ordinii constituționale italiene și, prin urmare, regula Taricco nu putea fi aplicată în sensul judecării și condamnării persoanelor față de care faptele erau prescrise.
Motive:
1. se încălca principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege), prevăzut la art. 25 alin. 2 Constituţia italiană, care oferă un standard mai înalt de protecție în dreptul italian decât cel din art. 49 Carta Drepturilor Fundamentale UE și, prin urmare, afecta identitatea constituțională a Italiei, adică UE și-a depășit competențele acordate prin Tratate (ultra vires).
2. se încălca principiul securității juridice în materie penală. deoarece regula Taricco era prea vagă, în sensul că se aplica infracțiunilor care au impact asupra unui „număr considerabil de cauze” nedefinit și impunea judecătorilor să urmărească obiective de politică penală (așa cum în cazul Elenei Udrea se referă la „risc sistemic de impunitate”)
Curtea Constituțională italiană s-a gândit să mai dea o șansă CJUE să își îndrepte trăsnaia (care dusese, bineînțeles, deja la condamnări) până să constate neconstituționalitatea, astfel încât în 2017, în cauza Taricco II (Cauza C‑42/17, M.A.S. și M.B.), a adresat întrebări preliminare la care CJUE a răspuns că:
1. pardon, nu se adresase judecătorilor să facă statistici pentru a determina dacă există un „număr considerabil de cauze” (sau, subliniez, ca în cazul Elenei Udrea, să determine dacă există un „risc sistemic de impunitate”), ci legiuitorului, care are sarcina de a se asigura că regimul național de prescripție în materie penală nu conduce la nepedepsirea unui număr considerabil de cazuri de fraudă gravă în materie de TVA sau nu este mai sever pentru inculpați în cazurile de fraudă aducând atingere intereselor financiare ale Italiei decât în cele care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.
2. repară totul introducând o excepție de la „regula Taricco” prin care, de fapt, retracta întreaga trăsnaie din prima hotărâre și pentru care Curtea Constituțională italiană era pregătită să declare neconstituțional art. 325 TFUE (adică nu se aplică atunci când se încalcă „principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii”)
Ulterior, Curtea Constituțională italiană, deși nu mai avea motive să declare neconstituțional art. 325 TFUE pentru că CJUE își revenise subit în simțurile juridice, le oferă niște îndrumări judecătorilor italieni, în sensul de a nu mai lua în considerare trăsnaia CJUE deoarece s-ar încalca principiul separației puterilor în stat pentru că judecătorul ar fi chemat să urmărească mai degrabă un obiectiv de politică penală, adică să se substituie Parlamentului.
Q.E.D.
