spot_img
luni, 23 februarie, 2026
3.2 C
București

Traseistul Chirică acuză traseismul

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, îi cere public senatorului USR PLUS Marius Bodea să îşi depăşească „frustrările electorale” şi să revină la munca pentru care a fost trimis în Parlament: aceea de a reprezenta interesele tuturor ieşenilor.

„Înfrânt de două ori la alegerile uninominale pentru Primărie şi Consiliul Judeţean, atât în 2016, cât şi în 2020, indiferent din partea cărui partid a candidat, Marius Bodea se crede în continuare în campanie electorală. După primul său mandat în Camera Deputaţilor, unde a fost şi preşedinte al Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură, Iaşiul nu a avut nimic de câştigat: nici susţinere pentru Autostrada A8, nici fonduri pentru proiectele locale şi regionale, nici suport pentru continuarea şoselei de centură. Acum, trimis din nou în Parlament, ca traseist de la PNL la USR, repetă aceleaşi greşeli ale trecutului: multă politică, puţină muncă”, a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, primarul Mihai Chirica, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Iaşi.

Edilul şi-a exprimat totodată nedumerirea cu privire la calitatea în care senatorul Marius Bodea „emite public ‘condiţii’ privind crearea unei coaliţii locale de centru-dreapta”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    China și SUA printr-un citat din Deng

    Unii oficiali americani au început să folosească expresia „a...

    6 locații secrete ale lui Epstein

    Finanțiatorul Jeffrey Epstein a închiriat șase depozite secrete împrăștiate...

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare