Home Actualitate Tranziția verde va umfla și mai mult prețurile la energie

Tranziția verde va umfla și mai mult prețurile la energie

0

Creşterea preţurilor la energie ar putea forţa Banca Centrală Europeană (BCE) să oprească „examinarea” inflaţiei ridicate şi să acţioneze pentru a tempera creşterea preţurilor, în special dacă tranziţia ecologică se dovedeşte a fi inflaţionistă, a afirmat Isabel Schnabel, membru al Comitetului executiv al BCE, transmite Reuters conform Agerpres.

Potrivit unei estimări preliminare publicată vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 5% în decembrie, de la un nivel de 4,9% în noiembrie. Este un nivel-record pentru zona euro şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), de 2%.

Până în prezent, BCE nu a înăsprit politica monetară, argumentând că factorii care stau la baza acestei creşteri a preţurilor au caracter temporar.

„Tranziţia verde reprezintă un risc ridicat de inflaţie pe termen mediu. Creşterea preţurilor la energie ar putea necesita schimbarea politicii de expectativă”, a avertizat Schnabel.

Ad

Exit mobile version