Home Analize Transnistria nu intenționează să intre in UE împreună cu Republica Moldova

Transnistria nu intenționează să intre in UE împreună cu Republica Moldova

0

Transnistria nu și-a schimbat reperele și nu intenționează să se integreze în Uniunea Europeană împreună cu Republica Moldova, a declarat, într-un interviu acordat agenției de presă TASS, președintele republicii nerecunoscute, Vadim Krasnoselski, comentând refendumul privind aderarea la UE, care, la propunerea președintelui moldovean, Maia Sandu,va avea loc pe 20 octombrie, împreună cu alegerile prezidențiale.

„Personal, am o atitudine de sincer respect față de alegerile altcuiva. Cetățenii Republicii Moldova declară că s-au hotărât să se integreze în Uniunea Europeană – să vă ajute Dumnezeu, fie să reușiți totul și să fie în beneficiul dumneavoastră și al țării dumneavoastră. Transnistria nu ți-a schimbat nici reperele, nici planurile, nici valorile și se îndreaptă în direcția aleasă. Aceasta este democrația. Aceeași democrație pentru care face propagandă și Europa”, a afirmat liderul Transnistriei.

„Orice om înțelept înțelege că trei decenii și jumătate de trai separat nu înseamnă o ceartă în familie. Este vorba de două vieți trăite separat. Au crescut generații de reprezentanți ai poporului transnistrean multinațional și ai poporului care trăiește în Republica Moldova”, a adăugat el.

După cum transmite RIA – Novosti, viceprim-ministrul pentru integrare al Republicii Moldova, Cristina Gherasimov, a recunoscut că republica a fost invitată să intre în UE ca stat unitar, iar ca să intre în comunitate trebuie soluționată problema transnistreană. Transnistria a fost creată în luna septembrie 1990, pe malul stâng al Nistrului, unde trăiește preponderent populație rusofonă, care se pronunța împotriva acțiunilor politicienilor moldoveni radicali, care cereau ieșirea din URSS și unirea cu România. În 1992, după încercările nereușite ale Chișinăului de a soluționa problema cu ajutorul forței, autoritățile moldovenești au pierdut controlul asupra raionelor de pe malul stâng al râului. De atunci se poartă negocieri privind soluționarea situației, inclusiv în formatul „cinci plus doi”, în care Rusia, Ucraina și OSCE sunt mediatori și garanți, UE și SUA – observatori. În 2005, Parlamentul Republicii Moldova, fără să se consulte cu Tiraspolul, a adoptat o lege care stabilește viitorul statut al Transnistriei în cadrul Republicii Moldova unificate. La aceasta, în 2006 Tiraspolul a răspuns printr-un referendum, la care 97% dintre participanți s-au pronunțat pentru independența față de Republica Moldova, cu intrarea ulterioară în componența Rusiei. Pozițiile diametral opuse ale părților au complicat semnificativ negocierile privind formula politică a viitoarelor relații dintre Chișinău și Tiraspol.

Ad

Exit mobile version