Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, s-a declarat îngrijorat de situaţia din Ucraina şi a afirmat că Transnistria este pregătită să furnizeze energie electrică regiunii ucrainene Odesa, relatează agenţia Ukrinform, citată de Mediafax.
„Avem posibilităţi tehnice de a livra electricitate cel puţin în regiunea Odesa. Suntem îngrijoraţi de problemele cu care se confruntă unele oraşe din Ucraina în ce priveşte alimentarea cu energie”, a declarat Şevciuk, în cursul unei conferinţe de presă, la care au participat jurnalişti străini.
„Suntem interesaţi de stabilizarea mai rapidă a situaţiei economice atât în Ucraina, cât şi în Republica Moldova”, a subliniat el.
Rusia, de asemenea, a anunţat că intenţionează să furnizeze cărbune şi electricitate – fără să fie plătite în avans – Ucrainei vecine, care abia reuşeşte să-şi acopere nevoile în acest domeniu, din cauza conflictului dintre armata naţională şi separatiştii proruşi.
Potrivit premierului ucrainean Arseni Iaţeniuk, Ucraina, care nu are suficiente gaze naturale ruseşti şi cărbune din estul ţării, abia reuşeşte să-şi acopere nevoile de electricitate, de unde şi întreruperile de curent în mai multe regiuni, inclusiv cele aflate sub controlul Moscovei.