Transnistria a refuzat înregistrarea liceului „Lucian Blaga” – singurul cu predare în limba română din Tiraspol – suspendându-i în consecinţă activitatea pentru cel puţin trei luni, relatează vineri Agora.md.

Autorităţile separatiste din Transnistria au refuzat înregistrarea liceului „Lucian Blaga” – singurul cu predare în limba română din Tiraspol – suspendându-i în consecinţă activitatea pentru cel puţin trei luni, relatează vineri Agora.md.

Pentru a rezolva situaţia în apropierea deschiderii anului şcolar, oficiul Avocatului Poporului pentru drepturile copilului a solicitat intervenţia guvernului de la Chişinău.

„În cadrul monitorizării respectării dreptului la educaţie a copiilor din regiunea transnistreană, avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a constatat că autorităţile de la Tiraspol au refuzat înregistrarea Liceului Teoretic ‘Lucian Blaga’ din municipiul Tiraspol şi au suspendat activitatea acestuia pe termen de cel puţin trei luni”, se menţionează în comunicatul biroului respectiv.

Reprezentanţii biroului Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului susţin că, în aceste condiţii, copiii care frecventează liceul nu vor putea continua procesul educaţional în anul şcolar 2021/2022, fapt care încalcă dreptul copiilor la educaţie şi mai multe articole din Convenţia ONU pentru drepturile copilului.

Ombudsmanul Maia Bănărescu a întreprins deja demersuri pe lângă ministrul moldovean interimar al educaţiei, Lilia Pogolşa, şi vicepremierul pentru reintegrare, Olga Cebotari, cerându-le să fie luate în regim de urgenţă toate măsurile necesare pentru soluţionarea situaţiei în cauză, pentru a fi asigurată respectarea drepturilor copiilor la educaţie.

La 22 iunie, fostul director al liceului, Ion Iovcev, a fost demis de actualul ministru interimar al educaţiei de la Chişinău pe motiv că ar fi depăşit vârsta legală pentru aflarea în câmpul muncii şi în funcţia de director.

Rezolvarea situaţiei legate de Liceul Teoretic ‘Lucian Blaga’ va cădea se pare în sarcina noului guvern, care urmează să fie învestit vineri la Chişinău, conform portalului citat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare