Efectele închiderii minelor de cărbuni în UK: Rată ridicată a șomajului. Premierul Johnson provoacă un scandal public

Premierul britanic Boris Johnson a provocat reacţii indignate afirmând că închiderea minelor de cărbune în timpul lui Margaret Thatcher, cu costuri sociale foarte ridicate, i-a permis Regatului Unit o poziţie de frunte în tranziţia energetică, relatează AFP conform Agerpres.

Şeful guvernului conservator a insistat, în timpul unei vizite joi la un parc eolian din Scoţia, asupra progreselor înregistrate în această privinţă. „Mulţumită lui Margaret Thatcher, care a închis un număr mare de mine de cărbune în toată ţara, am început devreme şi acum ne îndepărtăm rapid de cărbune”, a spus Johnson ca răspuns la întrebarea unui reporter, după care, au relatat media britanice, a izbucnit în râs.

Pe vremuri cel mai important sector industrial din Regatul Unit, minele de cărbune sunt strâns legate de istoria economică şi socială a ţării, devenind în anii 1980 un simbol al opoziţiei faţă de ultraliberalismul şefei guvernului de atunci. Închiderea minelor a dus la greve ample şi violenţe, iar astăzi multe foste situri miniere vechi sunt în paragină, cu o rată ridicată a şomajului.

Remarcile lui Boris Johnson au fost calificate drept „ruşinoase” de liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer. „Ocolind cu o glumă repercusiunile devastatoare (ale închiderilor de mine), (premierul) arată în ce măsură este deconectat de muncitori”, i-a reproşat Starmer.

Laburiştii i-au cerut lui Johnson să prezinte scuze, iar la rândul lor premierii din Scoţia, Nicola Sturgeon, şi Ţara Galilor, Mark Drakeford, au denunţat remarci „grosolane şi lipsite de sensibilitate”.

„Vieţi şi comunităţi întregi din Scoţia au fost anihilate de distrugerea industriei cărbunelui de către Thatcher (care nu avea nimic de-a face cu vreo preocupare legată de planetă)”, a subliniat Sturgeon.

Ultimele mine de cărbune s-au închis în 2015 în Marea Britanie, cu excepţia unor cariere mici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare