Home mediu „Trăiesc într-o ţară interesantă – premierul e general, viitorul şef SIE e...

„Trăiesc într-o ţară interesantă – premierul e general, viitorul şef SIE e fost premier”

0

Europarlamentarul UDMR Sogor Csaba a spus, joi, în PE, că trăieşte într-o ţară interesantă, unde premierul interimar este un general, iar viitorul şef al SIE ar putea fi un premier, el susţinând că serviciile secrete au „o influenţă puternică” asupra evenimentelor care au loc acum în România.

„Eu trăiesc în România. E o ţară foarte interesantă, unde premierul interimar e un general şi viitorul şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) s-ar putea să fie un fost premier”, a precizat europarlamentarul Sogor Csaba, în debutul intervenţiei sale în Comisia LIBE a PE, unde s-a discutat despre situaţia din România.

El a spus că a făcut aceste precizări pentru ca membrii Comisiei să-şi facă „o idee generală” despre ceea ce se întâmplă în România.

Pe de altă parte, Sogor Csaba a precizat că oficialii din administraţie se tem că vor cădea victimele „spectacolului politic de combatere a corupţiei”, astfel că administraţia publică este „aproape paralizată”.

Totodată, europarlamentarul UDMR a spus că serviciile secrete au „o influenţă puternică” asupra evenimentelor care au loc acum în România

Ad

Exit mobile version