Traian și Bercea Mondial, Klaus și Michael Schmidt

de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

”Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, ca numele meu şi poziţia mea să fie trase într-o chestiune care poate să fie verificată tehnic” zice președintele, tras de mînecă de presă în legătura cu scandaloasa licitație BMW. Interesant de remarcat: Iohannis nu e preocupat de posibila spoliere a banului public, ci strict de mînjirea numelui său. În rest, președintele pare relaxat vizavi de subiect. Deși ar avea toate motivele să nu fie, în opinia noastră. Nu de alta, dar istoria recentă așa ne învață.

Întrebat în SUA cum comentează cîștigarea unei mega-licitații dubioase de către firma celui mai bun prieten – și sponsor – al său, Michael Schmidt, președintele spune, conform Agerpres:

„Despre prietenia cu mine pot să vă spun că nu a contat cu siguranţă, iar informaţiile mele despre această procedură sunt doar cele care au apărut pe sursele deschise, adică pe media, însă pot să vă spun un lucru foarte clar: dacă există suspiciuni, atunci avem suficiente autorităţi competente să verifice aceste lucruri şi, dacă îmi permiteţi, mă aştept ca aceste autorităţi să verifice toate lucrurile la sânge. Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, ca numele meu şi poziţia mea să fie trase într-o chestiune care poate să fie verificată tehnic. Cred că este evident pentru toată lumea că eu personal nu am nicio treabă cu această achiziţie (s.n.), dar dacă există suspiciuni atunci mă aştept la clarificări şi cam foarte repede”.

”Cred că este evident pentru toată lumea că eu personal nu am nicio treabă cu această achiziţie”. Ei, cîte afaceri de succes s-au dus la fund cu deviza asta pe frunte.

Despre Iohannis se spune public că ar putea ajunge la cîrma NATO după mandat, ori chiar înainte.
Cum să te gîndești că s-ar putea împotmoli de o biată suspiciune de trafic de influență?

Dar, ce să vezi, am mai avut un viitor secretar general al NATO care privea relaxat un scandal cu suspiciuni similare. Și a terminat-o foarte prost.

Să depănăm firul poveștii.

Prin 2010, presa relata indignată cum fratele președintelui Traian Băsescu botezase copilul unuia dintre cei mai titrați interlopi ai țării, Bercea Mondial. Pentru președinte nu era motiv de îngrijorare, cel mult de bășcălie. La bilanţul pe 2010 al Ministerului Public, Băsescu se ținea chiar de miștouri:

”În doi-trei ani să nu mai avem niciun… Cum îl cheamă pe ăsta cu frate-meu? Pe cumătru’… Bercea Mondialul. Să nu mai auzim de niciun cap de ăsta care ne rezolvă el pe toate, care are influenţă de nu i se întâmplă nimic, deşi are zeci de dosare, oameni care probabil îşi pot permite să-şi afişeze bogăţia fără ca vreo instituţie a statului să-i întrebe ceva”.

Hă-hă-hă! Ce-mi plac glumele mele!
A mai trecut o perioadă, în care presa nu contenea să vorbească despre relația neprincipială dintre fratele președintelui și infractorul Bercea.
Băsescu, relaxat deplin.

Prin 2013, era vehiculat drept viitor secretar general al NATO.

”Este prematur, iar actualul secretar general mai are un an și jumătate de mandat. Doar presa de la noi e foarte grăbită”, declara mustăcind Băsescu, într-o conferința de presă susținută, la Cotroceni, împreună cu Anders Fogh Rasmussen, șeful de atunci al NATO, în mai 2013.
Oricum, cariera post-prezidențială a lui Băsescu nu era văzută altfel decît strălucitoare; varia de la prim-ministru la șef al vreunui important organism internațional, și era aproape un dat că el va stabili și viitorul președinte.

Doar că odată cu apropierea finalului de mandat au apărut mici nori pe cer.
Bercea Mondial încasa pușcărie după pușcărie, iar lațul în jurul fratelui prezidențial se tot strîngea.
În vara anului electoral 2014, cînd încă președintele în exercițiu Traian Băsescu încerca să tragă de zor sfori pentru succesorul său ideal, Elena Udrea, fratele său a fost săltat de DNA sub acuzația de trafic de influență în beneficiul amicului Bercea, care trebuia să scape de pușcărie.
Antena 3 făcuse publice înregistrări audio-video din care rezulta că fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, primise 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare şi că şeful statului ar fi ştiut despre acest demers.

Atenție, spre deosebire de Schmidt, interlopul Bercea nu era legat direct de președinte, ci doar prin fratele acestuia.

Premierul Victor Ponta a cerut imediat demisia preşedintelui Traian Băsescu, pentru a apăra ideea independenţei justiţiei în cazul fratelui său. Și alte personaje grele solicitau același lucru. În replică, Traian Băsescu s-a mulțumit să spună că nu se va transforma în avocatul fratelui său şi că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-şi apăra fratele alege consolidarea justiţiei.

La acea vreme, exista, însă, un personaj foarte preocupat de posibilul trafic de influență prezidențial. Și foarte indignat și categoric.

Pe numele lui Klaus Iohannis, candidatul PNL.

”Apar acuzații care pot duce în zona siguranței naționale” declara Iohannis, în iunie 2014, la Buzău, într-o conferință de presă dintr-un turneu electoral prin țară.

„Având în vedere dezvăluirile care au fost făcute ieri, de o gravitate extraordinară, care implică numele președintelui, le-am spus colegilor că, după părerea mea, avem de-a face cu o situație care nu se mai referă la imaginea unui politician sau al unui membru din familia unui politician, ci este vorba despre o situație extrem de gravă în care apar acuzații care pot duce în zona siguranței naționale. Sunt convins că situația care a fost creată este dincolo de opinia oricărui politician din România, nu mai contează acum ce spun Traian Băsescu, Ponta sau Iohannis, suntem în situația în care instituțiile abilitate ale statului trebuie să acționeze cu maximă urgență și fermitate pentru a clarifica ce e adevărat și ce nu. E o situație nemaîntâlnită și sper ca reacția instituțiilor abilitate, în care cred, să fie pe măsură. Dacă aud la TV că se vorbește de trafic de influență și bani mulți primiți de o rudă a președintelui și se afirmă că președintele a știut asta, atunci eu solicit imediat celor abilitați să spună adevărul. Eu nu pot și nu vreau să trăiesc într-o țară unde asupra președintelui planează o suspiciune de o asemenea gravitate. Chestiunea e dincolo de opțiunile politicienilor. Chiar dacă demisionează, instituțiile abilitate trebuie să clarifice lucrurile. Nici nu contează ce a spus Băsescu, ci contează de acum mai departe ce spun procurorii și judecătorii. Lucrurile trebuie clarificate, e imposibil să stăm în această nesiguranță. Suntem intr-o criză deosebit de gravă care are legatură cu siguranța națională. Dacă e implicat numele președintelui atunci e în cauză România, președintele nu e un politician sau un om care are un frate, e exponentul României in lume. Acest scandal are și reacții internaționale. Cancelariile lumii se uită cu maximă atenție la ce se întâmplă acum în București”.

Organele statului s-au mișcat lent în cazul Băsescu-Bercea. Le-a luat ani de la momentul în care presa trăgea primele semnale de alarmă pînă la momentul arestării fratelui președintelui. Condamnat ulterior la închisoare, cum se știe.

Mai greu, dar s-au mișcat.
Și e greu de spus că e o întîmplare corelarea dintre accelerarea anchetelor și apropierea finalului de mandat al lui Băsescu.
Parcă o mînă nevăzută reglase ceasornicul să sune exact cînd trebuie.

Băsescu a fost făcut praf cu șase luni înainte de finalul mandatului. Favorita sa nu a mai ajuns la Cotroceni, ci la închisoare. Mărețul viitor politic post-prezidențial – palatul Victoria, NATO, UE șamd – s-a făcut și el pulbere. Marele aliat al Licuriciului s-a agățat, jenant, de candidaturi la primărie ori la Parlamentul European, unde e singurul fost șef de stat ajuns deputat. L-au devoalat drept turnător la Securitate, i-au luat însemnele puterii, reședința, mașina, paza. E la un pas să-și vadă fiica în pușcărie. Azi, Băsescu nu prea mai rîde.

Relaxarea lui din 2011 vizavi de scandalul de trafic de influență i-a înghețat la momentul potrivit pe buze.

Succesorul lui, Klaus Iohannis, pare acum la fel de relaxat. La bilanțul DNA de ieri nu a făcut tapaj pe scandalul BMW, deși putea să o facă lejer. Nu a devoalat public să fi cerut informări urgente de la SRI pe subiectul Schmidt. Nu a făcut nimic, de fapt, cu excepția unui răspuns la întrebarea Agerpres.

La fel ca Băsescu, se crede intangibil și nu ia în serios povestea. Îl lasă rece dezvăluirile care se țin lanț despre afacerile firmei amicului Schmidt, care au explodat în ultimii ani. Îl lasă rece sesizarea Parchetului European de către politicieni de la București. Ca și Băsescu, pretinde că nu știe nimic despre scandal, decît din surse publice, adică din presă și cu asta case closed.

Am paria că, la fel ca Băsescu, o va păți cînd îi va fi lumea mai dragă. În loc de NATO, ar putea ajunge să dea cu subsemnatul pe la parchete la final de mandat.
Pentru că istoria nu se repetă, ci se bîlbîie, cum a zis un mare om cîndva.