Eu nu am spus niciodată că nu e vinovat. Pe mine mă interesa implicarea mea în această poveste. Pentru că eu am fost în bătaia puştii, a declarat luni seară la România TV fostul preşedinte Traian Băsescu despre condamnarea fratelui său.
Fratele meu a greşit că s-a înrudit cu ei, că a vorbit prea mult cu ei, că le-a acceptat fără echivoc discuţiile despre un posibil ajutor. Bănuiesc că aici au fost problemele. Abia aştept să văd motivarea. Există filmare în care Izaura îi spune fratelui meu lasă că ne ducem şi ne luăm milionul din partea cealaltă. Dacă justiţia nu a constatat, degeaba am hârtiile astea. Şi nu a constatat pentru că probabil judecătorii au analizat şi multe alte elemente ale cazului, pentru că e un caz foarte vechi, din 2011-2012, şi s-au reconstituit lucrurile foarte greu. Eu nu pot să nu observ că de unde în fază iniţială declaraţiile familiei Anghel erau de multe ori contradictorii, pentru instanţă parcă erau trase la calapod şi s-au pus cap la cap, a mai spus Băsescu.
E complicat, dar pentru că fratele meu s-a amestecat în tărâţa asta, l-a mâncat porcul. Eu nu am nicio tentaţie să contest hotărârea, deşi aş putea public să speculez foarte mult. PE mine mă interesează să clarific lucrurile pentru opinia publică. Poate şi judecătorii, având în vedere presiunea publică, au mers pe o pedeapsă foarte severă, a precizat fostul şef al statului.