Toți inculpații în dosarul Astra Asigurări, ACHITAȚI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus miercuri achitarea tuturor inculpaţilor din dosarul falimentării companiei Astra Asigurări.

Instanţa supremă a admis miercuri apelurile inculpaţilor din acest dosar, fiind anulate condamnările date în iulie 2019 de instanţa de fond – Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, a fost achitată Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), care primise la instanţa de fond o pedeapsă de trei ani închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

De asemenea, au fost achitaţi Tudor Baltă şi Constantin Buzoianu, foşti vicepreşedinţi ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Dan Constantinescu, Daniela Popa, Corneliu-Silviu Moldoveanu, membri ai Consiliului. Aceştia aveau în primă instanţă pedepse de câte trei ani şi şase luni închisoare cu suspendare.

Au fost achitate alte trei inculpate: Anabella Ruse, director general al Direcţiei Generale Autorizări; Marinela Nemeş, director general al Direcţiei Generale Juridice, şi Carmen-Gabriela Ivan, director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, toate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Instanţa a lăsat nesoluţionate acţiunile civile înaintate de Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu inculpata Angela Toncescu.

În cazul omului de afaceri Dan Adamescu, instanţa a dispus, încă de la fond, încetarea procesului penal ca urmare a decesului acestuia.

În decembrie 2016, DNA l-a trimis în judecată pe omul de afaceri Dan Adamescu, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA la data faptelor, în dosarul privind prejudicierea societăţii cu aproximativ 800 milioane lei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare