Home Justitie Topul pușcăriilor de unde au fost eliberați deținuți/ Topul închisorilor cu cereri...

Topul pușcăriilor de unde au fost eliberați deținuți/ Topul închisorilor cu cereri de eliberare condiționată

0

Penitenciarul Giurgiu se află pe primul loc la numărul de deținuți puși în libertate la termen joi, anume 80 de persoane, ca urmare a scăderii zilelor executate în condiții necorespunzătoare conform Legii recursului compensatoriu, potrivit unui comunicat al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Pe locurile următoare se situează Penitenciarul Constanța-Poarta Albă, cu 55 de persoane private de libertate puse în libertate, Penitenciarul București-Jilava și Penitenciarul Iași, fiecare cu câte 37 de deținuți eliberați.

În restul penitenciarelor, numărul persoanelor condamnate puse în libertate joi ca urmare a scăderii zilelor executate în condiții necorespunzătoare este: Aiud — 30, Arad — 24, Bacău — 2, Baia Mare — 5, Bistrița — 7, Botoșani — 14, Brăila — 4, București-Rahova — 10, Codlea — 4, Craiova — 12, Craiova — Pelendava — 18, Deva — 1, Dr. Tr. Severin — 5, Focșani — 3, Găești — 18, Galați — 7, Gherla — 8, Mărgineni — 13, Miercurea Ciuc — 7, Mioveni — Colibași — 17, Oradea — 3, Ploiești — 2, Ploiești — Târgșorul Nou — 5, Satu Mare — 3, Slobozia — 11, Târgu Jiu — 3, Târgu Mureș — 5, Timișoara — 9, Tulcea — 34, Vaslui — 11, relevă ANP.

Din celelalte unități penitenciare, numărul celor puși în libertate este următorul: Centrul de Detenție Craiova — 1, Penitenciarul Spital București Jilava — 6, Penitenciarul Spital București Rahova — 2, Penitenciarul Spital Constanța — Poarta Albă — 3, Penitenciarul Spital Dej — 1, Penitenciarul Spital Mioveni — Colibași — 4, Penitenciarul Spital Tg. Ocna — 2, Centrul Educativ Buziaș — 2, Centrul Educativ Tg. Ocna — 4.

De la Centrul de Detenție Brăila — Tichilești și ȘNPAP Tg. Ocna nu a fost pusă în libertate joi nicio persoană.

Situația numerică a persoanelor condamnate care vor fi discutate în prima comisie pentru liberare condiționată plasează pe cele dintâi locuri Penitenciarul București Rahova cu 250 de deținuți și Penitenciarul Iași cu 247 de deținuți, în restul penitenciarelor aceasta fiind următoarea: Aiud — 45 de deținuți, Arad — 66, Bacău — 59, Baia Mare — 65, Bistrița — 108, Botoșani — 154, Brăila — 40, București Jilava — 192, Codlea — 110, Constanța — Poarta Albă — 200, Craiova — 38, Craiova — Pelendava — 149, Deva — 30, Dr. Tr. Severin — 107, Focșani — 103, Găești — 144, Galați — 47, Gherla — 55, Giurgiu — 76, Mărgineni — 25, Miercurea Ciuc — 21, Mioveni — Colibași — 24, Oradea — 34, Ploiești — 50, Ploiești — Târgșorul Nou — 83, Satu Mare — 21, Slobozia — 35, Târgu Jiu — 104, Târgu Mureș — 50, Timișoara — 127, Tulcea — 133, Vaslui — 138.

Numărul celor care vor fi discutați în prima comisie pentru liberare condiționată în ceea ce privește restul unităților penitenciare este: ȘNPAP Tg. Ocna — 10, Centrul de Detenție Brăila — Tichilești — 8, Centrul de Detenție Craiova — 51, Penitenciarul Spital București Jilava — 47, Penitenciarul Spital București Rahova — 4, Penitenciarul Spital Constanța — Poarta Albă — 22, Penitenciarul Spital Dej — 9, Penitenciarul Spital Mioveni — Colibași — 11, Penitenciarul Spital Tg. Ocna — 19, Centrul Educativ Buziaș — 19, Centrul Educativ Tg. Ocna — 19.

Ad

Exit mobile version