Home Analize Tomac refuzat de Orban: Pentru noi erau subiecte extrem de importante, dar...

Tomac refuzat de Orban: Pentru noi erau subiecte extrem de importante, dar faptul că Tăriceanu, care a stat şi l-a ţinut de braţ trei ani de zile pe Dragnea, faptul că Hunor a stat în aceeaşi împrejurare – de Ponta ştim foarte bine care sunt convingerile, nu ne surprinde nimic – reuşesc să îi traseze PNL-ului agenda este problema dumnealor

0

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat marţi, după cea de a doua rundă de consultări cu premierul desemnat, că o decizie privind învestirea Cabinetului Orban va fi luată în Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară, în condiţiile în care liderul PNL l-a informat că nu va da ordonanţă de guvern pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi nici nu va înfiinţa un minister pentru relaţia cu Republica Moldova.

„PMP a spus foarte clar că cere ca viitorul Cabinet să aibă un minister pentru relaţia cu Republica Moldova. Am spus-o şi la consultările cu preşedintele, am spus-o şi în discuţia înainte de moţiune cu premierul actual desemnat, am spus-o şi la întâlnirea de săptămâna trecută. Am înţeles că nu vrea să înfiinţeze un nou minister, este în regulă, este punctul de vedere al premierului desemnat, am înţeles că nu vrea să dea o ordonanţă de urgenţă cu privire la alegerea primarului în două tururi, este de asemenea punctul de vedere al domniilor lor. Pentru noi erau subiecte extrem de importante, dar faptul că Tăriceanu, care a stat şi l-a ţinut de braţ trei ani de zile pe Dragnea, faptul că Hunor a stat în aceeaşi împrejurare – de Ponta ştim foarte bine care sunt convingerile, nu ne surprinde nimic – reuşesc să îi traseze PNL-ului agenda este problema dumnealor, eu am obligaţia să merg către partid”, a afirmat Tomac.

El a adăugat că decizia privind învestirea Guvernului Orban o va lua împreună cu colegii săi în Colegiul Naţional al PMP.

„Această decizie o va lua Colegiul Naţional al PMP. Pentru noi însă este foarte clar – premierul şi-a stabilit echipa. Este în regulă, nu este nicio problemă, noi am fost un partid de opoziţie timp de trei ani de zile în Parlament împotriva PSD, alături de USR şi PNL, pentru noi lucrurile sunt destul de limpezi şi de clare la ora actuală”, a susţinut liderul PMP. 

Ad

Exit mobile version