Tomac în SUA la un discurs al lui Trump

Liderul PMP, Eugen Tomac, a fost prezent, în SUA, la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare (CPAC), unde președintele american Donald Trump a susținut un discurs, transmite b1.ro.

Într-o postare pe Facebook, Tomac a făcut o trecere în revistă a subiectelor abordate de liderul de la Casa Albă în cadrul Conferinței.

”În prezența a mii de republicani din toată America, Donald Trump a susținut un discurs în care a atins toate subiectele ce vor ține agenda electorală din anul acesta și anul următor. Și-a făcut intrarea în scenă îmbrățișând steagul Statele Unite, după care a început cu un discurs ce trebuia să dureze aproximativ o oră. A trecut întâi în revista toate temele interne și externe ce țin de prioritățile Administrației Americane, a vorbit despre întâlnirea din această săptămână de la Hanoi cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, insistând că va continua să acorde atenție sporită acestui dosar și că denuclearizarea acestui stat îi va aduce o prosperitate economică imediată. A vorbit și despre Siria insistând că își dorește ca acest conflict să se încheie cât mai repede. Asta le-a cerut recent generalilor americani.

Când a început să vorbească despre temele de politică internă, începând de la scandalurile ce țin de campania electorală din SUA din 2016, la realizările în plan economic, despre inovație, educatie, atenție sporită tinerilor, precum și despre creșterea locurilor de muncă, până la siguranța cetățenilor. La un moment, președintele Trump a anunțat că a renunțat la discursul pregătit de Casa Alba și că spune ceea ce simte – pentru că așa a câștigat – ieșind din discursul stabilit. Acesta și-a atacat toți opozanții democrați, dând practic tonul unui speech de prezidențiabil care se pregătește de al doilea mandat, încheind cele peste două ore de discurs cu mesajul «America nu va fi niciodată socialistă»!”, a scris Eugen Tomac pe Facebook. 

Președintele PMP a ținut să menționeze, în finalul mesajului său că și-ar dori să vadă aceeași determinare și la politicienii din România.

”Mi-a plăcut și mi-aș dori să simt aceeași determinare și acasă, în viața politică romanânească, pentru a face lucruri bune pentru țară. Din păcate, la noi agenda este confiscată de oameni mici cu interese meschine și aproape nimeni nu mai discută despre România și viitorul ei”, a mai precizat Eugen Tomac. Eugen Tomac, prezent la discursul lui Donald Trump, de la CPAC: Mi-aș dori să simt aceeași determinare și acasă. Din păcate, la noi agenda este confiscată de oameni mici cu interese meschine. Eugen Tomac în SUA

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare