Home Analize Tomac: În aceste zile se vor lua decizii cruciale cu privire la...

Tomac: În aceste zile se vor lua decizii cruciale cu privire la viitorul Europei și, evident, i se va arăta lui Putin că Rusia nu mai este în era în care se învecinează cu cine vrea

0

Summitul NATO de astăzi este organizat la Vilnius, capitala Lituaniei, aflată la doar 35 de km de Belarus, stat condus de dictatorul Lukașenco. În aceste zile se vor lua decizii cruciale cu privire la viitorul Europei și, evident, i se va arăta lui Putin că Rusia nu mai este în era în care se învecinează cu cine vrea.Putin a dorit să ocupe Ucraina în câteva zile și, după 500 de zile, a constatat că nu își poate controla nici măcar propria armată. Aceeași armată care i-a demonstrat că în orice clipă îl poate înlătura din Kremlin, folosind același scenariu prin care sistemul KGB l-a scos din joc pe Elțin, afirmă pe Facebook europarlamentarul PMP Eugen Tomac.

Ce a obținut în schimb Putin cu siguranță? NATO devine tot mai unită și puternică. NATO a primit doi noi membri: Finlanda și Suedia. NATO este tot mai hotărâtă să primească Ucraina.Rusia este bântuită de sindromul moștenit de la imperiul sovietic, al unui stat căzut care nu se poate împăca cu ideea că se învecinează cu cine vrea și când vrea. Acea eră s-a încheiat definitiv pentru Kremlin, acesta este mesajul pe care NATO îl va transmite astăzi!, mai spune Tomac.

Ad

Exit mobile version