Home Analize Tomac: Avem o țară blocată între neputință și speranță, cu o populație...

Tomac: Avem o țară blocată între neputință și speranță, cu o populație ce privește cu spaimă și neîncredere spre ziua de mâine; cu o economie care respiră tot mai greu și caută soluții miraculoase pentru a se salva. Peste toate acestea, mai avem ceva ce nu ne ajută cu nimic, o clasă politică plină de mediocrități

0

Vom avea în acest an, în plină pandemie, două rânduri de alegeri importante. Cele locale pe 27 septembrie și cele parlamentare – pe 6 decembrie.Dacă la început de an, cu excepția PMP, toți susțineau alegerile anticipate, criza de sănătate publică a spulberat această agendă și ne-a adus în fața unei noi realități fără precedent.Avem o țară blocată între neputință și speranță, cu o populație ce privește cu spaimă și neîncredere spre ziua de mâine; cu o economie care respiră tot mai greu și caută soluții miraculoase pentru a se salva. Peste toate acestea, mai avem ceva ce nu ne ajută cu nimic, o clasă politică plină de mediocrități care ignoră realitatea și a început să se scalde în cel mai mizerabil populism, scrie pe facebook europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP.

CE MAI AFIRMĂ TOMAC:

Majoritatea politică din Parlament, nășită de Dragnea, pe care, mediatic, Ponta o vrea confiscată, iese la atac prin prezentarea unei realități deformate. În mintea lor, pandemia este o poveste, economia doar se preface că este blocată, iar pensionarii sunt furați.

Bătălia electorală așează țara, din păcate, pe direcții diferite: ce este necesar să se facă și ce vor face politicienii mărunți.

Mediocritățile vor face promisiuni mincinoase. Iar la acest capitol PSD este campion. Pentru ei nu contează că economii precum cele ale Statelor Unite ale Americii, ale Germaniei, Franței, Italiei, Spaniei sunt puternic afectate, iar recesiunea este inevitabilă și în grădina noastră. De la ei curg promisiuni, deși nu au fost în stare, în cei 8 ani de guvernare, să construiască o centură în jurul capitalei sau o autostradă până la Brașov sau Sibiu.

Lovitura generată de COVID 19 va afecta puternic fiecare român, fiecare companie sau întreprinzător harnic. Din păcate însă, clasa politică nu se va vindeca de iresponsabilitate și populism, tocmai pentru că vin iar alegeri, alegerile din vremea pandemiei.

Ad

Exit mobile version