Tomac: Austria şi Olanda trebuie să explice de ce nu respectă Tratatele şi legislaţia Schengen

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că este necesară o dezbatere în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European, unde Austria şi Olanda trebuie să explice de ce nu respectă Tratatele şi legislaţia Schengen.

”Dezbatere necesară în LIBE pe tema extinderii Schengen! Austria şi Olanda trebuie să explice în faţa Parlamentului de ce nu respectă Tratatele şi legislaţia Schengen!

Cele două state au blocat, la 8 decembrie, accesul României în Schengen. Fără absolut niciun argument raţional ce ar avea legatură cu propunerea Comisiei Europene de a extinde spaţiul de liberă circulaţie”, a scris, miercuri, pe Facebook, Eugen Tomac.

Preşedintele PMP afirmă că cele două state ”şi-au folosit dreptul de veto în mod abuziv, încălcând în mod asumat Tratatele UE”.

”Prin urmare, am cerut implicarea Comisiei parlamentare pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) pentru a dezbate cât mai urgent, folosirea arbitrară a votului în Consiliul UE. Miniştrii de Interne din Austria şi Olanda trebuie chemaţi să răspundă în faţa Comisiei de ce au votat împotriva unităţii europene. Trebuie să explice de ce au sancţionat România şi Bulgaria în timp ce ele însele au primit recomandări pentru deficienţe în aplicarea legislaţiei Schengen”, a mai scris europarlamentarul.

Potrivit acestuia, Parlamentul European  trebuie să se implice mai mult.

”Altfel, votul din 8 decembrie va deveni un precedent periculos. Răspunsul preşedintelui comisiei LIBE, dl Fernando Lopez Aguilar este unul de susţinere categorică: «Extinderea Schengen este o parte indispensabilă a proiectului european şi nu ar trebui să fie subminată de politica internă volatilă a unor state membre»”, a mai transmis liderul PMP.

Acesta a făcut promisiunea de a insista în continuare asupra susţinerii aderării României la spaţiul Schengen, aşa cum a făcut-o în repetate rânduri în Rezoluţiile pe care le-a iniţiat în Parlament.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare