Tomac: Anticipatele vor crea haos

Liderul PMP Eugen Tomac a declarat, sâmbătă, la Gura Humorului, că nu se teme de alegeri anticipate, dar este rezervat în legătură cu reuşita unui astfel de demers care ar putea crea ”un haos politic” în România.

”Dacă va trece vreo moţiune, putem trece în logica alegerilor anticipate (…) Nu ne temem de alegerile anticipate, însă considerăm că este aproape imposibil să le organizăm în România (…) Sunt destul de rezervat, pentru că dincolo de voinţa politică (…) suntem destul de realişti şi conştienţi că pentru a implementa acest obiectiv politic pe care îl are PNL este destul de dificil. PSD deja a dat semnalul că este dispus să creeze o nouă majoritate în cazul în care trece moţiunea şi riscăm să intrăm într-un anumit haos politic de care România nu are nevoie (…) Am încheiat un an cu două rânduri de alegeri grele, avem două rânduri de alegeri grele în faţă şi pentru a reuşi să obţii numărul de voturi necesare în Parlament pentru a convoca alegeri anticipate este un proces extrem de complex”, a afirmat Tomac într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, PMP nu a avut discuţii oficiale cu PNL pe tema alegerilor anticipate.

”Deocamdată nu am avut nicio discuţie oficială pe acest subiect (…) Am dat votul pentru a învesti un guvern care asigure o tranziţie de un an de zile până la alegerile generale”, a spus Tomac adăugând că susţinerea este condiţionată de alegerea primarilor în două tururi de scrutin, pentru care ”există premise”, precum şi de votarea legii privind reducerea numărului de parlamentari care a trecut deja de Senat. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare