Home Analize Tomac acuză o „declarație nefericită” a președintelui

Tomac acuză o „declarație nefericită” a președintelui

0

Eurodeputatul Eugen Tomac, liderul PMP, a acuzat Austria că „ne îngrădește un drept, utilizând argumente false”.

„Am observat că Președintele ne-a spus cât se poate de limpede că ne batem pentru ultima șansă. Este o declarație extrem nefericită. Românii așteaptă din partea Președintelui fermitate și claritate în ceea ce privește acest dosar. Este inacceptabil să ne trezim în această situație, după 11 ani în care îndeplinim criteriile, ca o țară în mod abuziv și discriminatoriu, fără niciun argument care să reflecte realitatea din teren, să ne taie un drept pe care îl avem”, a spus Tomac.

„Din acest punct de vedere, evident că este revoltătoare și această abordare, pentru că românii asta vor, claritate pe o chestiune în care noi ne-am făcut treaba. Există situații în care nu avem multe explicații, dar aici statul român a făcut investiții consistente, ne-am făcut treaba, iar instituția care validează dacă îndeplinim criteriile ne-a spus în repetate rânduri în ultimele luni că România îndeplinește criteriile pentru ca 22 de milioane de cetățeni români să poată circula liber, exact așa cum circulă sute de milioane de cetățeni europeni, nu stând la frontiere camioanele noastre sau cetățenii așteptând ore întregi sau zile pentru a trece frontiera României în perioadele aglomerate”, a continuat Eugen Tomac.

„După intrarea noastră în Uniunea Europeană, cel mai important eveniment este acesta și mi se pare că tot așteptăm minuni de la Dumnezeu, or aici lucrurile sunt simple și clare. Avem un stat membru al Uniunii Europene care ne îngrădește un drept, utilizând argumente false – și trebuie să o spunem fără niciun fel de reținere”, a adăugat el.

Ad

Exit mobile version