Tolontan, REVOLTAT pe clipul omagiu pentru Kovesi: ATAC la Moise Guran şi ONG-uri

Cătălin Tolontan a fost extrem de critic la adresa filmului omagiu realizat de Ambasada Suediei pentru Laura Codruţa Kovesi și mai ales față de prezența unor jurnaliști și a unor membri de ONG în rândurile celor care laudă activitatea Laurei Codruța Kovesi, numind acest lucru „un caz unic în Europa”.

„Nicăieri nu s-a văzut ca ONG-urile să sprijine o persoană aflată în poziția de procuror-șef, adică pe un membru al uneia dintre puterile statului, puteri pe care, prin definiție, ONG-urile le contrabalansează ca să ia partea cetățeanului” scrie jurnalistul pe tolo.ro.

„E straniu ce se întîmplă, indiferent cum interpretezi Constituția! Poți spune că procurorii sînt ramura executivă a puterii judecătorești. Sau că sînt partea judecătorească a puterii executive. Oricum ar fi, magistrații sînt statul, iar ONG-urile și presa nu reprezintă statul, ci societatea. Altfel de ce mai existăm? De ce mai există aceste meserii?” continuă revoltat Tolontan.

„Din film lipsesc doar avocații și judecătorii ca să fie brambureala maximă. Avocați care să ureze succes șefei DNA, să se țină tare că acum instituția nu cîștigă decît 90% dintre cazuri. ”Vă urăm să creșteți condamnările la 95%!”, ar trebui să spună, din inimă, avocații. ”Noi, apărătorii inculpaților, ne mulțumim și cu 5% pentru clienții noștri, dați-i încolo de infractori!” completează acesta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Articole relationate

    Categorii populare