Țoiu bagă România în război, ambasadorul Rusiei la Bucuresti: Vestul vede România ca pe un punct de sprijin pentru intervenția în conflictul din Ucraina
Vestul vede România ca pe un punct de sprijin pentru intervenția în conflictul din Ucraina, ceea ce reprezintă o amenințare la adresa securității regionale, a declarat ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaiev, într-un interviu acordat RIA Novosti. Declarațiile ambasadorului vin ”la pachet” cu anunțul stupefiant al ministrei de Externe, Oana Țoiu, care a anunțat ieri că România va intra într-o nouă etapă, de la sprijinirea Ucrainei, la implicarea directă în înfrîngerea Rusiei, transmite Inpolitics.
„Este evident că statele așa-numitului Vest colectiv încearcă, fără a folosi direct forțele lor armate, să intervină tot mai mult în conflictul din Ucraina, sperînd să-i schimbe cursul prin creșterea gradului de escaladare. Utilizarea teritoriului statelor membre ale alianței cele mai apropiate de Rusia, inclusiv România, este considerată unul dintre instrumentele pentru o astfel de intervenție. Din acest motiv, militarizarea României este în plină desfășurare”, a spus Lipaiev.
El a menționat că elemente ale sistemului american de apărare antirachetă au fost desfășurate pe teritoriul țării, bazele militare sunt extinse, iar contingentul NATO este în creștere. Baza aeriană Mihai Kogălniceanu se află la mai puțin de 400 de kilometri de Sevastopol, a subliniat diplomatul. Din 2016, România a devenit un element important al sistemului de apărare antirachetă al NATO în Europa. Sisteme antirachetă americane sunt desfășurate în țară, iar numărul exercițiilor militare ale alianței crește anual.
Lipaiev a avertizat că politica de militarizare în cadrul NATO reprezintă o amenințare nu doar pentru Rusia, ci și pentru România însăși. „Aderarea la NATO și participarea la planurile aventuroase ale acestui bloc reprezintă principala amenințare la adresa securității României astăzi”, a spus Lipaiev. Cercurile conducătoare ale țării nu informează poporul despre riscurile reale ale unei astfel de politici, adormindu-i cu promisiuni că NATO îi va proteja, a adăugat Lipaiev. În același timp, sumele cheltuite de România pentru ajutorarea Ucrainei depășesc semnificativ 1 miliard de dolari și continuă să crească.
„Autoritățile române încearcă să nu vorbească despre sumele alocate pentru ”ajutorarea” Kievului. Dar, luînd în considerare sistemul Patriot transferat, acestea depășesc semnificativ 1 miliard de dolari și continuă să crească”, a spus Lipaiev. România continuă, de asemenea, să participe activ la instruirea militarilor ucraineni, inclusiv a piloților de F-16, precum și la repararea echipamentelor militare, ceea ce prelungește conflictul, a adăugat Lipaiev.
Oana Țoiu – afirmații șocante despre implicarea României în război: Există resurse pentru a întoarce dind rum atacul Rusiei
Reamintim că ministra de Externe a României, Oana Țoiu, a făcut ieri o declarație extrem de serioasă, anunțînd, la Antena 3, că România va intra într-o nouă etapă raportat la războiul din Ucraina, implicîndu-se în sprijin direct pentru înfrîngerea Rusiei, ceea ce pare să întărească fără echivoc spusele ambasadorului rus. Țoiu a mai spus că România are resurse să contribuie la ”întoarcerea din drum a atacului Rusiei”
”Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste la a ajuta Ucraina sa cîştige.
Şi ăsta este un pas foarte important. Diferenţa între aceste cuvinte este foarte importantă. Şi cred că trebuie să înţelegem în România mai clar că rezistenţa pe care o asigură acum Ucraina, oamenii pe care îi are pe front, sacrificiile pe care le face societatea ucraineană în acest moment, sunt parte din elementele care diminuează şi riscurile asupra României. Trebuie să fie foarte clar pentru noi că în momentul în care le-am donat sistemul de apărare antiaeriană Patriot, nu doar că a fost parte din componenta care a salvat vieţi omeneşti, inclusiv ale românilor din Cernăuţi, de exemplu, şi ale ucrainenilor, dar nici nu a vulnerabilizat apărarea României. Deci noi suntem nu doar la fel de puternici ca înainte, dar şi mai bine apăraţi atîta timp cît există resurse pentru a opri şi întoarce din drum atacul Rusiei”.