spot_img
vineri, 6 februarie, 2026
5.1 C
București

Theresa May, noul lider al Partidului Conservator și premier britanic

Theresa May va deveni lideră a Partidului Conservator și apoi prim-ministru al Marii Britanii, ca urmare a retragerii din cursa pentru șefia partidului a contra-candidatei sale, Andrea Leadsom. May, care este ministru de interne va prelua postul de prim-ministru de la David Cameron, care și-a anunțat retragerea din funcția de lider al Partidului Conservator a doua zi după referendumul din 23 iunie, în care electoratul a votat în favoarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite RFI.

Leadsom și-a anunțat retragerea din competiție printr-o declarație în care afirma că pune interesul țării mai presus de interesul personal, spunând că țara are nevoie cât mai curând de un lider care să conducă negocierile de ieșire din UE.

Prin retragerea ei din competiție, Leadsom a lăsat calea liberă numirii în funcția de lider a lui May, nemaifiind nevoie de organizarea scrutinului poștal în rândul celor 150000 de membri ai Partidului Conservator, ceea ce ar fi însemnat că numele noului lider ar fi fost cunoscut abia pe 9 septembrie.

Nu este clar încă pe ce dată își va prelua May funcția din partid și apoi pe cea de prim ministru în care va fi desemnată de Regina Elisabeta a II-a, aceste lucruri urmând a fi discutate și cu actalul prim ministru.

Theresa May va împlini 60 pe data de 1 octombrie și va deveni a doua femeie prim ministru al Marii Britanii, după Margaret Thatcher, care a deținut această funcție între 1979 și 1990.

May a făcut campanie alături de Cameron în favoarea rămânerii în UE, dar este cunoscută ca o eurosceptică moderată.

Portofoliul deținut de ea – cel al internelor – este considerat unul dintre cele mai dificile din cabinet și ea este considerată ca un ministru competent, tenace și care-și susține punctul de vedere cu îndârjire.

Aleasă deputat pentru prima oară acum 19 ani, May nu aparține, spre deosebire de alți lideri ai Partidului Conservator, vreunui curent de opinie.

De aceea a avut poate și un mare succes în aceste alegeri, câștigând votul a 165 de deputați (50%) în primul tur de scrutin și 199 în cel de-al doilea tur de scrutin (60%).

Acest avantaj s-ar putea transforma într-un dezavantaj când va prelua funcția de prim ministru, întrucât sprijinul în favoarea sa nefiind unul de durată s-ar putea evapora, mai ales în perioada extrem de dificilă de negocieri pentru ieșirea din UE care va urma și în special depunerea notificării privind părăsirea Uniunii, despre al cărui moment în timp May nu s-a pronunțat clar, dar a spus că nu va fi făcută în grabă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump își declară sprijinul pentru Orbán in alegerile din Ungaria

    Președintele SUA, Donald Trump, îl va susține pe premierul...

    Dosarul Epstein se detonează și la Forumul de la Davos

    Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei...

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Articole relationate

    Categorii populare