The Wall Street Journal despre cum cumpără în secret Occidentul petrol rusesc

Țările occidentale cumpără petrol rusesc, ascunzând proveniența acestuia, este concluzia la care a ajuns cotidianul american The Wall Street Journal studiind rutele urmate de petroliere, scrie agenția TASS. 

În aprilie, exportul de petrol rusesc în Uniunea Europeană a crescut cu 1,6 milioane de barili pe zi, comparativ cu luna martie. O mare parte din această cantitate a fost încărcată în petroliere cu mențiunea ”destinație necunoscută”. WSJ a stabilit că, în aprilie, astfel de petroliere au fost încărcate, în Rusia, cu 11,1 milioane barili de țiței. Este mai mult decât s-a trimis în orice altă țără care cumpără petrol din Rusia. 

Analiștii și traderii consultați de WSJ consideră că mențiunea ”destinație necunoscută” indică faptul că petrolul ajunge pe nave mult mai mari, unde este amestecat cu petrol din alte surse, pentru a ascunde proveniența carburantului. 

Cu ajutorul site-urile de internet care urmăresc deplasarea petrolierelor, cotidianul american a stabilit că săptămâna trecută pe o navă ce naviga din portul sud-corean Incheon spre Rotterdam, în Olanda, a fost încărcat petrol de pe trei petroliere venite din porturile rusești Primorsk și Ust-Luga. 

Oferta pieței cuprinde, de asemenea, amestecuri de petrol turkmen și leton, care conțin o mare cantitate de țiței rusesc. 

Importurile de petrol din Rusia au fost interzise în SUA, Marea Britanie, Canada și Australia. La rândul lor, țările europene analizează un embargou asupra petrolului rusesc, dar anumite state au declarat deja că au sistat complet achizițiile de carburant din Rusia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Zelenski a promulgat legea împotriva școlilor românești

    Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a promulgat luni, 12 octombrie,...

    Din iulie, Musk a donat peste 276 de milioane de dolari Partidului Republican

    Din iulie, miliardarul american Elon Musk a donat peste...

    Prințul moștenitor saudit se ascunde in buncăre de Houthi

    Prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, conducătorul de facto...

    Articole relationate

    Categorii populare