The Telegraph: Doi români reținuți în ancheta atacului din Londra

Poliţia britanică a efectuat, în cadrul anchetei privind atacurile teroriste, percheziţii în apartamentul în care locuiau doi cetăţeni români şi un somalez, afirmă un martor citat de publicaţia The Guardian, în timp ce cotidianul The Telegraph susţine că românii au fost reţinuţi. Ambasada României verifică dacă printre persoanele reţinute în urma atentatelor de la Londra se numără cetăţeni români, a declarat, pentru MEDIAFAX, ambasadorul României, Dan Mihalache, precizând că, deocamdată, Ministerul român al Afacerilor Externe nu poate confirma sau infirma informaţiile.

Am rugat ataşatul de Interne să se intereseze cu privire la acest caz. Până în acest moment, avem doar informaţia că 12 persoane au fost reţinute„, a afirmat duminică seară, pentru MEDIAFAX, ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache.

Ambasadorul României a făcut aceste declaraţii după ce presa britanică a relatat că doi români ar fi fost reţinuţi în ancheta privind atentatul.

Potrivit unui martor citat de cotidianul The Guardian, autorităţile britanice au percheziţionat un apartament situat în zona Barking, în cartierul East Ham din Londra.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare