Politica pe care o dusese Nicolae Ceauṣescu după instalarea sa în fruntea partidului ṣi a ṭării, aṣa numita „destindere internă” a anilor 1965-1968, îi adusese o mare popularitate în rândul românilor. Pe de altă parte, vizita preṣedintelui american Richard Nixon, precum ṣi atitudinea critică faṭă de invazia trupelor sovietice în Cehoslovacia, în 1968, îi făcuseră liderului de la Bucureṣti o imagine frumoasă ṣi în afara graniṭelor. Aceasta era poziṭia lui Nicolae Ceauṣescu în iunie 1971, atunci când a făcut vizitele oficiale în R.P. Chineză condusă de Mao, în R.P.D. Coreeană, condusă de Kim Ir Sen, în R.P.D. Mongolă a lui Ţedenbal.
Vizitele au au iritat conducerea de la Moscova, în schimb i-au oferit lui Ceauṣescu un nou model de comunism, diferit de cel al ruṣilor.
Abia întors în ṭară, a elaborat „Tezele din iulie” care aveau să permită ideologiei comuniste să nască forme politice ṣi culturale de-a dreptul groteṣti. Istoricul Florin Constantiniu distingea trei motive pentru care „minirevoluṭia culturală” a Chinei a fost copiată în România: Ceauṣescu vroia să afirme o nouă identitate a României în lagărul socialist european; Elena Ceauṣescu vroia să o imite pe soṭia lui Mao, Jiang Quing, care se căṭărase ṣi ea la putere; P.C.R. îṣi diversificase compoziṭia socială odată cu aderarea unor intelectuali în perioada „destinderii”. „Tezele din iulie” conṭineau prevederi printre care se aflau îmbunătățirea educației și a acțiunii politice a P.C.R.; intensificarea educației politico-ideologice în școli și universități, în organizațiile de copii, tineret și studenți; expansiunea propagandei politice, folosind radioul și televiziunea editurile, cinematografele, teatrul, opera, uniunile artiștilor, promovând un caracter „militant, revoluționar” în producțiile artistice. Anul 1971 a marcat o cotitură, a generat un proces care se va amplifica ṣi agrava în decurs de două decenii.
Ion Bucheru, ziarist, redactor la Televiziunea Română în perioada acelor ani (1969-1984) a povestit într-un interviu cu valoare de document sonor, păstrat în Arhiva de istorie orală, cum se făcea propaganda în timpul „revoluṭiei culturale”.
„În acel moment, vara lui ‘71, au fost nişte vizite în Asia: China, Coreea, unde ceea ce s-a văzut la faţa locului, a depăşit până şi cele mai frumoase visuri pe care şi le-au făcut cei doi [Ceauṣeṣti]. Când au văzut cum se pot scrie cuvântări, se pot desena hărţi cu trupuri, când au văzut până unde poate merge adoraţia colectivă la adresa unui om care, chipurile, exprima, cum să spun, interesul naṭional sau voinţă naţională, când toate lucrurile astea le-au fost servite pe tavă şi le-au văzut, nu descrise de alţii, ci le-au văzut cu ochii, probabil că tot capitalul asta de încredere, de stimă, de creditul politic, social s-a convertit în ceva care practic ne-a fost fatal!
Aṣa se face că în primavara lui ‘71 deja semnalele pe care le aveam la emisiuni, la filme, la toate mesajele care configurau oferta, programa televiziunii din acea vreme, erau din ce în ce mai dure, adică lucruri care până atunci nu ne creaseră probleme, filme care până atunci nu stârnisera nici reacţii pro, nici reacţii contra, acum au început să provoace telefoane, deocamdată la modul general: „Fiţi mai atenţi, fiţi mai exigenţi, strângeţi sita, judecaţi mai matur, judecaţi şi implicaţiile politice, nu vă lăsaţi furaţi de distribuţie, de valoarea unei vedete sau de nu ṣtiu ce…„ […] Primeam semnale de la partid […] Era încă perioada în care instituţiile de presă erau conduse de la vârf, dar nu atât de la vârf, cât prin aparatul specializat al C.C.-ului, adică încă mai funcţionau Secţia de Presă, mai funcţiona Secţia de Propagandă, mai funcţiona Secţia de Ştiinţă, de Cultură, adică chiar şi o mârâială, chiar şi o nemulţumire de la cei doi [Ceauṣeṣti] care începuseră din ce în ce mai mult să tragă spre ei decizia, era filtrată şi era, câteodată, distorsionată în drumul spre noi. […]
Deci nu primeam [încă] telefon direct de la Cabinetul 1 şi de la Cabinetul 2. Erau acolo discuţii, se mai consultau… […] A urmat ṣi perioada cealaltă în care tot acest aparat a dispărut. Relaṭia dintre Cabinetul 1 şi 2 şi Televiziunea Română a fost directă şi o să vă spun cum se desfăşura… A fost ceva cumplit, a fost coşmarul acestei instituţii! […]
Dar plecasem de la momentul, vara 1971…
Scandalul din Televiziune…
Ce s-a întâmplat?!.. Ei, într-un asemenea moment, un început de vară, întoarcere proaspătă dintr-un turneu din ăsta asiatic, a fost o emisiune de divertisment, mi se pare că a regretatului Alexandru Bocăneţ, care pur şi simplu a scandalizat pe Nicolae Ceauṣescu. Nu s-a pronunṭat imediat, s-a dus acasă, probabil că a avut acolo o discuţie în familie, se pare că copiii au sărit în apărarea Televiziunii, Nicu şi Valentin şi Zoe, care erau foarte zbănţuiţi şi care erau toata ziua cu casete străine şi cu, mă rog, modele, nu ştiu ce… Ori, probabil în capul lui a fost urmatorul lucru: dom’le, dacă în familia mea treaba asta provoacă o asemenea perturbare, ce se poate întâmpla la scara ţării?! A treia zi dimineaţă Ion Bujor, preşedintele Radioteleviziunii, s-a pomenit chemat cu Dumitru Popescu. A urmat […] una dintre cele mai dure intervenţii ale lui Nicolae Ceauṣescu […], adică ameninţări pe faţă, într-o stare de furie ieşită din comun, un moment de… aşa, aproape de pierdere a lucidităţii şi după ce s-a potolit puţin Ceauṣescu, s-a întors spre Dumitru Popescu şi a spus aşa: „Popescule, ia un condei şi scrie…„ şi a început să-i dicteze 11 puncte care au fost nucleul dur al Tezelor din iulie, deci acel, cum să spun, embrion…
Aşa, trebuie înţeles, trebuie ştiut adică – nu de înţeles, că nu e nimic de înţeles! – că a fost reacţia lui Ceauṣescu la o emisiune văzută la televizor, probabil adăugată altora din acea perioadă şi încercarea de a schimba cursul unei instituţii şi a unei vieţi ideologice şi cultural-artistice pe care el o considera periculoasă. […]
Atunci i-a dictat lui Popescu cele 11 puncte care după asta au devenit primul document şi care până în toamnă s-au convertit în ce-au devenit ele, tot datorită intervenţiei lui Popescu, […] Ei bine, în acel moment în Televiziune a început nebunia, a început demenţa, pur şi simplu! A treia zi după ce a fost făcut public noi am fost chemaţi imediat la Bujor, Tezele le copiase şi el în timp ce Popescu le formula pentru presă, ni le-a citit şi a spus: „…Aţi înţeles? Gata cu joaca, s-a terminat…„
A treia zi dimineaţă femeile din Radio de exemplu şi din Televiziune, colaboratoare interne, actriţe care veneau să înregistreze şi care erau în pantaloni, n-au mai putut să intre în instituţie pentru că nu li s-a mai permis accesul. Cine avea părul mai lung… […] Pur şi simplu nu s-a mai intrat în instituţie dacă nu arătai exact ca portretul robot pe care-l primisem prin cele 11 puncte ale lui Ceauṣescu!”
[Interviu realizat în 1996 de Silvia Iliescu]
Video: youtube
