Terheș: În loc ca actualul guvern să fi implementat măsuri de colectare mai eficientă a taxelor deja datorate și a de a merge după marii evazioniști, ridică taxele tot la cei care deja plătesc

Modificările fiscale pentru care guvernul PSD-PNL își asumă răspunderea vor arunca țara în haos, pentru că totul e lipsit de predictibilitate. Am întrebat contabili și oamenii sunt efectiv buimăciți. România are una dintre cele mai mari creșteri economice din UE, generată în cea mai mare parte de sectorul privat.Problema în România nu e creșterea economică, ci faptul că guvernul nu colectează taxele deja existente. În loc ca actualul guvern să fi implementat măsuri de colectare mai eficientă a taxelor deja datorate și a de a merge după marii evazioniști, ridică taxele tot la cei care deja plătesc, afirmă pe Facebook europarlamentarul Cristian Terheș.

Sub guvernul Boc s-au mai crescut taxele iar efectul a fost că s-au colectat și mai puțini bani la buget.Chiar dacă pare paradoxal, regula e foarte simplă: taxe mici, colectări mari; taxe mari, colectări mici.Culmea e că PNL-ul susține această sinucidere economică. Cum am mai spus, PNL-ul și-a abandonat atât filonul național, susținând toate utopiile globaliste neomarxiste, cât și cel liberal, mai spune Terheș.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    The Economist: Iranul distruge 3 principale „supercapacități” ale lui Trump

    Într-un articol intitulat sugestiv Operațiunea Furia Oarbă, jurnaliștii publicației...

    Articole relationate

    Categorii populare