spot_img
28.7 C
București
marți, mai 7, 2024
AcasăAnalizeCristian Bușoi: Uniunea Europeană și Statele Unite, alianță solidă pentru Energie, Mediu...

Cristian Bușoi: Uniunea Europeană și Statele Unite, alianță solidă pentru Energie, Mediu și dezvoltare

-

Colaborarea dintre UE și SUA este foarte strânsă. În cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu domnul Joshua Volz, secretar adjunct (Deputy Assistant Secretary) responsabil pentru Europa, Asia și Orientul Mijlociu, l-am asigurat de determinarea mea ca președinte al comisiei ITRE din Parlamentul European pentru întărirea procesului de coordonare dintre noi, a anunțat într-un comunicat europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European.

UE și SUA au lucrat în toată această perioadă pentru depășirea crizei energetice și pentru asigurarea surselor alternative atât Ucrainei cât și statelor membre Uniunii. I-am transmis domnului Volz mulțumiri pentru acest sprijin necondiționat, prin oferirea accesului la LNG care a înlocuit gazul importat din Rusia și ne-a asigurat necesarul pentru iarna 2022-2023. Joshua Volz a mulțumit UE pentru sprijinul acordat Ucrainei și în special României, care a contribuit masiv atât în gestionarea crizei refugiaților, cât și în asigurarea rutelor de transport al mărfurilor și cerealelor ucrainene. Am convenit împreună că trebuie să colaborăm mai strâns și să ne coordonam în continuare efortul pentru sprijinul acordat Ucrainei, cât și în sprijinirea agendei globale privind combaterea schimbărilor climatice, pentru dezvoltarea noilor tehnologii din domeniul hidrogenului sau captarii CO2. Trebuie să creăm o piața comună pentru maturizarea acestor tehnologii.UE și SUA sunt cele mai puternice economii ale lumii și avem cea mai mare forța de inovare, suntem cele mai puternice democrații și este de datoria noastră să contribuim la respectarea dreptului internațional, la respectarea suveranității statelor. Este obligația noastră să lăsăm copiilor noștri o planetă curată, fără poluare excesivă și mai puțin expusă riscurilor climatice. În mod special, România este un partener strategic pentru Statele Unite și mai cu seamă în domeniul energiei. Proiectele reactoarelor 3 și 4, precum și reactoarele modulare vor oferi României independența energetică și atingerea mai ușoară a țintelor de decarbonizare. Suntem împreună într-un parteneriat care ne oferă nu doar garanții de securitate, ci și posibilitatea de dezvoltare economică de care avem nevoie, mai spune Bușoi.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img