Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că existenţa mai multor candidaturi la alegerile prezidenţiale pe zona de stânga va ajuta PSD în turul II, iar intrarea lui Călin Popescu Tăriceanu în cursa pentru Palatul Cotroceni nu va duce la ieşirea ALDE de la guvernare.
Ion Cristoiu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că Tăriceanu o va completa pe candidata PSD, Viorica Dăncilă, în cursa prezidenţială şi va atrage inclusiv electorat din zona dreptei.
“Candidatura lui Tăriceanu la prezidenţiale nu va avea nicio influenţă la guvernare deoarece, aşa cum a anunţat şi chiar a făcut deja primul pas în campanie, domnul Călin Popescu Tăriceanu şi-a ales culoarul lupta împotriva statutului paralel, într-un fel completând pe candidatul PSD care, mai mult ca sigur, nu va pune accentul pe lupta împotriva statului paralel, abuzurile din justiţie, şi, a doua notă a acestei campanii deja profilată, a domnului Tăriceanu va fi de atacare a domnului Klaus Iohannis. Din acest punct de vedere nu e nicio incomptabilitate cu rămânerea la guvernare. Dimpotrivă, prin rămânerea la guvernare, Călin Popescu Tăriceanu face cu ochiul electoratului anti-dreapta, ca să nu-i spun PSD sau de stânga. Deci, din acest punct de vedere, bătălia pe partea stângă, în primul tur este între Viorica Dăncilă, candidatul PSD sigur, Călin Popescu Tăriceanu, sigur, candidatul Pro România sigur, o să aibă candidat propriu deci şi ea şi formaţiunile astea şi vor muşca din electoratul de stânga. Dar statistica posdecembristă arată că chiar şi când pe stânga a fost Corneliu Vadim Tudor şi a luat peste un milion de voturi, candidatul PSD nu a fost afectat şi a intrat în turul al II-lea. Mai mult ca sigur, existenţa celor două candidaturi, Viorica Dăncilă şi Călin Popescu Tăriceanu este mult mai nimerită decât dacă ar fi fost candidat unic, deoarece Tăriceanu poate lua şi electorat nehotărât, poate lua chiar şi un pic din partea dreaptă pe tema justiţiei şi abuzurilor din justiţie, iar Dăncilă va lua electoratul tradiţional PSD. Asta ar da posibilitatea candidatului PSD din turul al doilea să aibă de unde lua voturi în turul al doilea. Eu cred că e infinit mai bine cu doi candidaţi, poate chiar cu trei”, a explicat analistul politic.
Ion Cristoiu nu-i dă nicio şansă pesedistului Liviu Pleşoianu, care a anunţat că va candida independent la prezidenţiale, sfătuindu-l să plece din PSD şi să-şi facă alt partid.
“Campania prezidenţială este un moment politic în sine, care nu are nicio legătură cu rezultatul alegerilor. Un partid care nu are candidat la prezidenţiale este un partid mort şi dispare după prezidenţiale dacă este un partid mic. Domnul Pleşoianu, în condiţiile în care candidează sigur, şi-a anunţat candidatura Călin Popescu Tăriceanu, nu are nicio şansă, eu zic să se liniştească şi, după părerea mea să facă un partid la dreapta, cu temele acestea mai suveraniste, româneşti. Din punctul acesta de vedere, candidatura deja sigură a lui Tăriceanu, care are tot formula luptei împotriva statului paralel, îl scoate din joc definitiv pe Liviu Pleşoianu. Nu văd ce electorat i-ar da voturile lui Pleşoianu şi nu i le-ar da lui Tăriceanu sau Vioricăi Dăncilă”, a afirmat Ion Cristoiu.
Analistul politic este convins că ALDE va rămâne la guvernare, în ciuda declaraţiilor lui Tăriceanu că ar putea la un moment să ia o astfel de decizie sau că nu va vota rectificarea bugetară.
“ALDE nu se pregăteşte în veci să iasă de la guvernare. E un partid care depinde foarte mult de prezenţa la guvernare. În momentul în care Tăriceanu iese de la guvernare în jurul său nu va mai fi decât vântul de la miazăzi. Sigur că el în această perioadă de campanie electorală terbuie să mai facă fiţe, cu această rectificare bugetare că nu o votează. Asta este o legendă. Am văzut că de dragul breaking-news-urilor facile o serie de site-uri pe care l-am citit, chiar şi din străinătate fiind, spun gata, Tăriceanu a bătut cu pumnul în masă. Eu am citit însă textul cu atenţie, nu ştirea. În text, răspunzând unei întrebări, dl CP Tăriceanu explică de ce nu sprijină Pro România candidatura domniei sale. A spus pentru că noi rămânem la guvernare şi atunci Pro România e în Opoziţie şi dacă ar fi vorba de un sprijin, atunci ar trebui ori să plecăm noi, or să intre Pro România la guvernare. Era vorba de o pălăvrăgeală. Dar, închei. Pro România nu are cum să-l sprijine pe domnul Tăriceanu sau pe Viorica Dăncilă. Pro România are interesul unui candidat propriu, să fie foarte clar. În această perioadă, partidele au interes să aibă candidat propriu cu care să se afirme până ân noiembrie la alegeri, restul sunt poveşti. Nu are cum să sprijine. Din acest punct de vedere ALDE rămâne la guvernare, Pro România o să aibă candidat propriu şi o să avem atunci, pe stânga, cu excepţia a tot felul de candidaţi fantezişti, Viorica Dăncilă, cineva de la Pro România şi Călin Popescu Tăriceanu”, a afirmat Ion Cristoiu.
În opinia sa, Pro România va avea o problemă majoră dacă nu va avea un candidat cel puţin de talia lui Tăriceanu. “Marea problemă la Pro România este că dacă nu va fi Victor Ponta, Pro România nu are mari şanse să câştige cine ştie ce în primul tur, pentru că el, nu ca partid, în timp ce PSD e partid şi care votează pe indiferent cine va fi numai să fie candidatul partidului, la Pro România trebuie să fie cineva de talia lui Călin Popescu Tăriceanu, cineva care să strălucească mediatic şi lumea să spună hai să-l votăm şi pe ăsta că e băiat simpatic. Asta e partea stângă unde s-au clarificat lucrurile. E limpede, PSD are candidat, nu are cum să-l împartă cu altcineva, era şi fatal, am spus de zeci de ori, dar unii mă contraziceau. Candidatul este Viorica Dăncilă, preşedintele partidului , pentru că acesta a fost votul. Mai există Tăriceanu, candidat ALDE şi cineva de la Pro Romania care să fie cât de cât bun mediatic şi să găsească un culoar. Călin Popescu Tăriceanu şi-a definit azi culoarul care-l exclude pe Liviu Pleşoianu şi încearcă să ia de la electoratul PSD nemulţumit, să zicem, de lipsa de radicalitate a Vioricăi Dăncilă în bătălia cu statul paralel şi va lua şi din altă parte, alt electorat sau nehotărâţi care sunt preocupaţi de statul paralel – depinde cât de mare este acest bazin….”, a susţinut Ion Cristoiu.
Analistul politic a reiterat ideea că teza potrivit căreia candidatul PSD nu intră în turul II este o diversiune care serveşte atât intereselor Vioricăi Dăncilă, cât şi ale lui Klaus Iohannis şi Dan Barna.
“Precizez şi pentru ieri, şi pentru azi, şi pentru mâine: teza, opinia, pălăvrăgeala că PSD nu va intra în turul doi este una din marile diversiuni puse la cale de servicii, de presa militarizată, chiar şi de unii nătângi – ca să nu spun idioţi- dinspre presa PSD – diversiune care satisface nevoile a două personalităţi: în primul rând serveşte interesului Vioricăi Dăncilă de a considera o mare victorie intrarea în turul al doilea. Deci, încă o dată: teza că Viorica Dăncilă nu intră in turul al doilea nu are nicio legătura cu realităţile. De ce să nu intre in turul al doilea? Adică prin ce e mai mediocră, dacă se poate spune aşa, doamna Viorica Dăncilă faţă de Klaus Iohannis în 2014, care era atunci nu numai mediocru, era şi mut? Eu aş fi jurat atunci, aş fi pariat pe o avere că el nu va intra în turul al doilea. Aşadar, a discuta cu câteva luni înainte de alegeri că nu X nu intră în turul doi e o prostie. Eu nu ştiu cum se va desfăşura. Dar este clar: PSD nu va învinge în aceste alegeri nici dacă ar candida Maria Magdalena, am spus-o şi mă repet. În primul rând, nu are cum să învingă nu pentru că e candidat Viorica Dăncilă sau Iliescu sau cine vreţi, ci pentru că anul acesta PSD este după 7 ani de guvernare, este un partid uzat, obosit. Doi: puterile garante nu vor admite in veci ca puterea să fie de la PSD şi ca preşedinte şi ca Guvern. Trei: poporul român, care de regulă, ştie să opteze în asemenea momente, va da preşedinţia unuia din dreapta şi va rămâne la guvernare unul de stânga. Dar, în momentul în care această teză cu neintrarea PSD în turul II se agită nebuneşte, Viorica Dăncilă va rămâne câştigătoare, deoarece ea spune: am intrat în turul al doilea – şi cred că va intra şi cu un scor bun – chiar e o mare victorie. Un alt candidat care are un mare interes în legătură cu această teză este Klaus Iohannis. Dar nu numai Klaus Iohannis şi Dan Barna”, a explicat analistul politic.
Ion Cristoiu a atras însă atenţia că Iohannis şi Barna nu au cum să intre amândoi în turul doi. “Situaţia la dreapta este în felul următor: toate statisticile arată că nu au cum să intre amândoi în turul al doilea, pentru că niciodată în istoria postdecembristă, chiar şi in 1996, când stătea foarte prost, candidatul PSD nu a luat mai puţine voturi decât cel de pe locul doi. De regulă, la dreapta câştigă unul – Crin Antonescu a avut vreun milion de voturi in 2009 – dar niciodată nu câştigă mai mult, în primul tur, decât candidatul PSD şi să intre in turul doi. Marea problemă, în primul tur, este nevoia – având în vedere în niciun caz nu vor intra amândoi – de a se mânca între ei. Nici Klaus Iohannis şi presa lui, nici Dan Barna şi presa lui – pentru ca deja presa militarizată s-a împărţit- nu au interesul ca acest război să aibă loc. Pentru că dacă are loc- şi ar trebui să aibă loc, dacă nu e o comedie candidatura lui Barna – dacă cei doi se atacă între ei -şi Dan Barna pare destul de dur ca să se excludă, atunci unul dintre ei intră în turul doi şi-atunci s-a formulat teză că oricum cei doi intră în turul al II-lea şi nu are niciun rost să se bată. Asta este în subsidiar. Nu are niciun rost să se bată că oricum intră”, a explicat analistul politic.
Ion Cristoiu a avertizat, totodată, că teza intrării lui Iohannis şi Barna în turul al doilea este devastatoare pentru dreapta, deoarece va demobiliza electoratul şi a subliniat inexistenţa unor diferenţe de mesaj între cei doi candidaţi.