Palatul Cotroceni: anunț-șoc: preşedintele nu va fi prezent la Davos, pentru că agenda preşedintelui e sub asediul „urgenţelor, crizelor şi priorităţilor”, iar mesajul lui Nicuşor pentru români este: „nu umblu teleleu prin lume când sunt lucruri atît de importante care reclamă prezenţa mea în ţară”, conform declarațiilor făcute la Antena 3 de consilierul Marius Lazurcă. Asistăm, probabil, la cel mai grav derapaj diplomatic al unui președinte de la momentul 2004, cînd Traian Băsescu (deși încă nu era președinte) a spus că premierul francez Pierre Raffarin ar fi venit într-o vizită oficială la București pentru ”a-și lua tainul ”de la români, iar imediat după alegere a vorbit aiuritor despre renegocierea unor capitole abia închise pentru aderarea la UE, ceea ce ar fi putut bloca intrarea în uniune din 2007.
Decizia președintelui Nicușor Dan de a absenta de la Forumul Economic Mondial de la Davos reprezintă nu doar o eroare strategică gravă, ci o dovadă flagrantă de prostie, lipsă de viziune care induc un izolaționism periculos, ce condamnă România la marginalizare pe scena globală. Într-o lume interconectată, unde liderii mondiali se adună pentru a modela viitorul economic, politic și tehnologic, Nicușor Dan alege să stea acasă, invocînd scuze puerile precum „urgențe interne” și „lipsă de substanță” – o mărturisire involuntară a slăbiciunii administrației sale.
Această absență nu este doar o absență fizică; este o capitulare în fața oportunităților, o trădare a intereselor naționale și o confirmare că președintele nostru înțelege politica externă ca pe o chestiune strict protocolară, nu ca pe un instrument esențial pentru prosperitatea țării.
Forumul de la Davos nu este un simplu „club al bogaților” sau o petrecere elitistă, așa cum ar putea sugera sarmalagii de casă ai președintelui; este o platformă esențială unde se negociază viitorul global, se atrag investiții masive și se construiesc alianțe cruciale. Anul acesta se spune că e cea mai importantă reuniune din istorie, pentru că vine într-un moment geopolitic exploziv și adună peste 65 de șefi de stat și de guvern, inclusiv figuri-cheie precum Donald Trump, von der Leyen, Macron, Zelensky, Friedrich Merz și mulți alții din G7 și din țări emergente. Participanții discută teme vitale precum geopolitica, economia cuantică, creșterea verde, inteligența artificială și securitatea globală – subiecte care afectează direct România, o țară dependentă de investiții străine, fonduri europene și alianțe strategice.
Pentru un șef de stat, prezența la Davos nu înseamnă 2-3 poze, înseamnă conectare la cel mai înalt nivel: întîlniri bilaterale, posibilitatea de a atrage investiții de miliarde de euro și vizibilitate internațională care poate deschide uși pentru economie. România, cu probleme cronice precum infrastructura deficitară, dependența energetică și emigrarea masivă a forței de muncă, ar fi avut nevoie disperată de așa ceva. Absența lui Nicușor Dan înseamnă că ratăm șansa de a discuta direct cu Trump – un lider imprevizibil care influențează securitatea europeană și comerțul global – sau cu von der Leyen, care gestionează fondurile UE de care depindem. În loc să fim la masă, trimitem o delegație de rang secund: miniștrii Oana Țoiu (Externe), Dragoș Pîslaru (Investiții Europene), Bogdan Ivan (Energie) și consilierul Radu Burnete – o „reprezentare la nivel înalt” care sună bine pe hîrtie, dar în realitate e o delegație fără greutate, cu trei #reziști și un pesedist, interesantă paritate. E ca și cum am trimite rezervele la un meci decisiv pentru mondiale: adică glonț tras în propriul genunchi.
Această eroare nu e doar tactică; e strategică și pe termen lung. România își consolidează imaginea de țară periferică, lipsită de ambiție și idei, care preferă izolaționismul în loc să se integreze în circuitul global. Într-un context de dezordine globală marcată de războaie, crize economice și competiție tehnologică, absența noastră înseamnă că alții – precum Polonia, Serbia sau Ucraina, care trimit președinți – ne vor lua locul la masă. Rezultatul? Mai puține investiții, mai puțină influență și o economie care stagnează, în timp ce președintele se ascunde sub pretextul „urgențelor interne”. Ce urgențe? Gerul? Inflația? Crizele din țară există de ani de zile; Davos ar fi fost șansa să le rezolvăm prin parteneriate externe.
Nicușor Dan, fost primar al Bucureștiului vopsit peste noapte în președinte, demonstrează iar că nu înțelege nimic din politica externă. (Nu că ar sta mai bine cu cea internă). Mesajul său– „nu umblu teleleu prin lume cînd sunt lucruri atît de importante care reclamă prezența mea în țară” – e de o prostie și de o gravitate imensă. Ce „lucruri importante”? Dacă agenda internă e atît de încărcată, de ce nu a rezolvat-o pînă acum? Această atitudine reflectă un provincialism periculos: un președinte care preferă să se ocupe de „crize locale” în loc să reprezinte țara pe plan global, ignorînd că problemele interne (energie, investiții, securitate) se rezolvă tocmai prin diplomație externă.
Politica externă a lui Dan pare inexistentă: absențe notabile (nu a mers nici la Adunarea Generală ONU anul trecut), zero contacte cu marii lideri planetari, numiri blocate la SRI și SIE, și o abordare permanent reactivă, nu proactivă. El se pozează ca un „om al poporului” care evită „elita globală”, dar în realitate asta înseamnă că România pierde teren în fața vecinilor mai ambițioși. Dan e un amator incapabil să construiască substanță pentru o prezență internațională, cu toată gașca de vreo 25 de consilieri aduși la palat. Această abordare izolaționistă riscă să ne transforme într-o țară irelevantă, dependentă de deciziile altora, fără voce proprie. E o trădare a mandatului prezidențial, care ar trebui să prioritizeze interesele naționale, nu confortul personal și obsesia pentru Ucraina și Moldova.
Ce s-ar putea ascunde în spatele acestei decizii: scuze false pentru slăbiciuni profunde.
Oficial, decizia e justificată prin „lipsă de substanță” a forumului– o mărturisire șocantă din partea lui Lazurca. Dar asta ridică întrebări sinistre: ce se ascunde cu adevărat? Posibil o lipsă cronică de pregătire: administrația prezidențială nu a fost capabilă să construiască un discurs coerent sau să identifice obiective clare pentru Davos, expunînd ineficiența echipei lui Dan. Sau, mai grav: poate că ”discuțiile aprofundate” și contradictorii pe alocuri, care au dus la decizia de absență ascund, de fapt, spaima că scormonitorul de nas ar putea produce scene dezastruoase în cel mai larg cadru al momentului, în consecință aveam de a face cu un damage control.
Unii analiști ar putea sugera că e o strategie populistă pentru a cîștiga puncte la electorat intern, portretizîndu-se ca „președintele care nu pierde vremea cu bogații”. Dar asta ascunde mai degrabă o slăbiciune structurală: România sub Dan devine o țară care evită angajamentele globale, poate pentru a nu deranja interesele altora sau pur și simplu din incompetență. Va fi interesant de urmărit ce agendă internă va avea președintele în zilele în care are loc Davosul, ca să ne dumirim ce l-a reținut acasă.
În concluzie, absența lui Nicușor Dan de la Davos este o catastrofă diplomatică argumentată printr-un derapaj diplomatic de proporții epice, care expune un președinte nul, fără viziune și incapabil să reprezinte România măcar la nivel minim. El nu doar că lipsește de unde trebuie, dar mai și jignește reuniunea liderilor mondiali sugerînd că e o apă de ploaie care nu merită efortul. Românii au nevoie de un lider care luptă pentru interesele lor, nu unul care se ascunde în casă și își curăță aprofundat organul olfactiv. Dacă asta e „prioritate” în accepțiunea lui Nicușor, poate e timpul pentru o schimbare la Cotroceni. (Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics)
