Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG) a anunţat că va închide şapte restaurante Pizza Hut operate prin subsidiara American Restaurant System, unităţi care au avut o contribuţie negativă la rezultatele financiare, scrie ZF.
Măsura face parte dintr-un proces mai amplu de eficientizare a reţelei şi vine într-un context economic mai dificil, marcat de scumpirea energiei, modificări fiscale şi o încetinire a consumului din cauza contextului economic mai dificil – scumpirea energiei, modificările fiscale, încetinirea consumului.
Grupul estimează că decizia va susţine profitabilitatea operaţională prin eliminarea pierderilor recurente şi optimizarea structurii de costuri.
„Decizia are la bază evoluţia contextului economic şi de consum, marcat, începând cu iulie 2025, de liberalizarea şi creşterea preţurilor pe piaţa de energie, adoptarea de noi măsuri fiscale, creşterea cotei de TVA, precum şi de o încetinire a consumului privat, prin adoptarea unui comportament mai prudent în noile condiţii economice”, reiese dintr-un raport publicat la Bursa de Valori Bucureşti.
Reprezentanţii societăţii spun că, deşi rezultatele financiare au evoluat favorabil în primele şase luni din 2025, schimbarea contextului economic a adus presiuni suplimentare asupra costurilor şi a redus marjele operaţionale.
