Home Economie TAROM schimbă toată flota ATR

TAROM schimbă toată flota ATR

0

Conducerea Tarom a fost mandatată joi de acţionarul majoritar să achiziţioneze un număr de nouă aeronave noi de tipul ATR, care vor înlocui cele 9 avioane ATR vechi ale companiei, a declarat vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

„Ieri, la nivelul Ministerului (Transporturilor, n.red.) acţionarul majoritar (al Tarom, n.red.) a luat decizia mandatării conducerii Tarom să semneze un memorandum privind achiziţionarea unui număr de 9 aeronave noi în sistem de buy-back. Astfel, se vor înlocui avioanele ATR 42-500 care au un număr de 48 de locuri cu avioane noi, de tipul ATR-72, care vor avea un număr de 72 de locuri. Practic vom înlocui avioane care au o vechime de 20-22 de ani cu avioane noi”, a afirmat ministrul Transporturilor.

Acesta a explicat că în prezent Tarom deţine, pe lângă cele 7 aeronave ATR-42, şi 2 aeronave ATR-72, iar toate vor fi înlocuite.

„Cele două aeronave ATR-72 erau ţinute mai mult la sol. Toată flota se schimbă, deci toate cele nouă avioane. Livrarea lor va începe cu data de 1 octombrie. Vor fi aduse gradual, (unul, n.red.) pe 1 octombrie, pe 1 noiembrie, două în decembrie, unul în februarie, două în martie şi două până la sfârşitul anului 2020”, a precizat Răzvan Cuc.

Ad

Exit mobile version