TAROM în codeshare cu Air Canada ar putea opera zboruri în China şi SUA

Cele două noi aeronave care au intrat vineri în flota TAROM – „Mihai Viteazul” şi ”Alexandru Ioan Cuza” – vor începe de luni operarea comercială şi avem aşteptări din partea companiei în a deschide rute transatlantice, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Şova, la ceremonia de primire a aeronavelor mediu-curier.

Potrivit acestuia, există posibilitatea iniţierii unor discuţii cu Air Canada pentru un acord codeshare, în vederea operării de către TAROM a unor zboruri lung-curier, cum ar fi către China şi SUA.

„Probabil că în viitorul apropiat deja se vor genera o serie de discuţii cu cei de la Air Canada, poate vom începe un codeshare cu această companie şi, pe măsură ce vor fi făcute achiziţii de avioane în flota TAROM, care să poată atinge parametrii de exploatare în sensul de a putea efectua rute transatlantice, transcontinentale, lucrul acesta să poată fi pus în practică. Este o aşteptare din partea pieţei, este o aşteptare din partea pasagerilor români, dar şi străini, şi înţelegem ca această oportunitate să o exploatăm de o manieră cât mai eficientă”, a menţionat ministrul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare