Home Analize Țările Vișegrad, Ucraina și Serbia se conectează cu trenuri de mare viteză,...

Țările Vișegrad, Ucraina și Serbia se conectează cu trenuri de mare viteză, România se izolează

0

Ucraina şi Polonia intenţionează să lanseze trenuri de mare viteză între Kiev şi Varşovia, capitalele celor două ţări. Polonia este în UE, Ucraina nu, însă guvernul polonez a fost întotdeauna interesat să-şi extendă influenţa şi să-şi promoveze interesele spre est. Ungaria, care pune accent pe alianţe locale, vrea o rută feroviară de mare viteză între Budapesta şi Varşovia. O linie între capitala maghiară şi Belgrad, capitala Serbiei, este deja în process de modernizare. Budapesta este deja legată de Praga, iar între Cracovia, oraş polonez, şi capitala cehă există deja linii directe regulate. În România, cea mai scurtă călătorie cu trenul între Bucureşti şi Timişoara, poarta de ieşire spre vest, durează aproximativ 10 ore, scrie Ziarul Financiar.

„Recent, am fost în Polonia, am discutat cu omologul meu din guvernul polonez. Polonezii ne susţin ideea, sunt interesaţi. Echipele noastre au început să lucreze la acest proiect. Am convenit că firma noastră italiană, care dezvoltă studiul de fezabilitate, va lucra cu com­paniile de căi ferate ale celor două companii“, a declarat Oleksandr Kubrakov, ministrul ucrainean al infrastructurii, citat de Warsaw Business Journal.

Statele din regiune dezvoltă proiecte similare de legare a capitalelor lor prin rute feroviare de mare viteză, în timp ce Bucureştiul şi România în general sunt izolate feroviar de statele vecine.

Unul dintre proiecte vizează crearea unei legături feroviare de mare viteză între Belgrad şi Buda­pesta. Acesta urmează a fi finalizat până în 2025, viteza maximă permisă urmând să fie crescută la 160 km/oră. Ungaria a început un upgrade al segmentului său pe 15 octombrie.

Ad

Exit mobile version