Tariful de furnizare a gazelor s-a majorat în România cu 320% față de iarna trecută, estimează Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER). Statele europene pregătesc măsuri de protejare a populației, iar UE caută soluții aplicabile cu respectarea regulilor concurențiale, transmite Radio Europa Liberă.
Pe o piață liberalizată, chiar și estimarea valorii facturilor de la iarnă este dificilă, spune Laurențiu Urluescu de la Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER). În conferința organizată joi de Expert Forum, acesta a prezentat totuși o simulare a evoluției facturilor pentru București, folosind datele furnizorilor cu preț fix.
Dacă factura din 2020 era de 126 de lei, ea va ajunge în 2021 la 297 de lei (fără TVA), cu 171 de lei mai mare.
Din aceasta însă, ar urma să se scadă 75 de lei, reprezentând subvenția promisă de Ministerul Energiei. În final, majorarea față de anul trecut la consumator, după aplicarea valorii subvenției, este în acest calcul de 97 de lei.
În privința consumatorilor racordați la rețeaua centralizată, prețul pentru căldură și apă caldă este greu de estimat în prezent. Efectele majorărilor așteptate la valoarea gigacaloriei pot fi limitate prin subvenția acordată de autoritățile locale: „o decizie politică”, a explicat la dezbaterea Expert Forum directorul Termoenergetica București, Claudiu Crețu.
De altfel, majoritatea primăriilor așteaptă în această perioadă estimările de preț pentru a putea stabili dacă și cât pot subvenționa în condițiile unor bugete locale limitate.