Home Analize Tăriceanu: România nu e subordonată Comisiei Europene

Tăriceanu: România nu e subordonată Comisiei Europene

0

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri că relaţia României cu Comisia Europeană (CE) nu trebuie pusă într-un raport de subordonare, iar până în prezent Uniunea Europeană nu a acuzat oficial ţara noastră de încălcarea statului de drept.

„România nu este acuzată în mod oficial de UE că nu respectă normele statului de drept şi probabil că ceea ce apare astăzi la suprafaţă îi face pe mulţi dintre oficialii europeni să-şi pună întrebarea cât de bine a funcţionat MCV dacă aceste lucruri au existat şi au fost tolerate. Sigur că CE ar putea foarte bine să spună «noi n-am ştiut de aceste abateri şi abuzuri» care însă ele sunt o realitate şi nu mai pot fi negate. Nu mai sunt simple afirmaţii făcute de un om politic sau de un alt om politic. Deci, dacă este să ne referim la lucrurile formale, România nu are o problemă cu statul de drept. Noi constatăm că de fapt, pe lângă această monitorizare care a fost atât de eficientă, s-a dezvoltat o cangrenă uriaşă în sistemul de justiţie datorită convenţei între servicii şi o serie de instituţii care sunt nelegale, nesănătoase şi care trebuiesc rezolvate”, a afirmat Tăriceanu la Parlament.

Întrebat dacă şi România ar putea fi condiţionată în a primi fonduri de la Comisia Europeană în funcţie de respectarea statului de drept, nu doar Bulgaria şi Polonia, şeful Senatului a spus că ţara noastră nu are o relaţie de subordonare cu CE şi că este o tendinţă în România ca tot ce susţine forul european ar fi un „adevăr absolut”.

„Există de foarte multe ori tentaţia şi tendinţa în România de a considera o afirmaţie făcută de Comisia Europeană ca adevărul absolut. Să ştiţi că la Comisia Europeană lucrează funcţionari, unii de foarte bună calitate, fără doar şi poate, şi care au şi ei dreptul să greşească şi să se înşele. Problema este dacă că cei care lucrează la UE fac aceste analize în mod corect, obiectiv, cu bună credinţă sau nu. În trecut, am văzut de foarte multe ori rapoarte pe care le ştiţi, mă refer la rapoartele MCV, care dovedeau o slabă informare. Am spus-o şi preşedintelui Juncker (preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, – n.r.) şi Timmermans (prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans – n.r.), le-am spus tuturor că nu sunt corect făcute raportele, nu sunt obiective, nu sunt bazate pe informaţii. Sunt propagate diverse afirmaţii din spaţiul public care nu au niciun fel de suport drept adevărul şi acest lucru cred că România poate să-l spună foarte tranşant şi am şi discutat în acest sens cu reprezentaţii Comisiei, preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei şi le-am spus aceste lucruri foarte direct. Cred că relaţia nu trebuie pusă într-un raport de subordonare, România este una dintre ţările membre ale UE care contribuie la construcţia europeană. Comisia Europeană este un instrument care ne ajută ca să ne armonizăm punctele de vedere dar nu este cel de la care trebuie să luăm obligatoriu lumină în orice privinţă. Trebuie să ne spunem punctul de vedere, bineînţeles argumentat, obiectiv şi trebuie să se ţină cont de el”, a completat Tăriceanu.

Ad

Exit mobile version