Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, are unele nemulțumiri față de forma finală a guvernului Orban, deși a anunțat că îl va susține în parlament. Principalele nemulțumiri țin de numărul mic al femeilor și de numirea unui militar activ la cîrma MApN, transmite Inpolitics.
”Părerea mea e că se putea un pic mai bine” scrie Tăriceanu pe Facebook.
”Nu pot să nu remarc, în primul rând, numărul scăzut al doamnelor în acest Cabinet. Spre deosebire de ultimele guverne, acesta, cu doar trei, are probabil cel mai scăzut număr de femei. Cred că reprezentarea în instituțiile de conducere ale statului ar trebui să încurajeze prezența femeilor, să devină o constantă, respectând pe cât de mult se poate proporția dintre femei și bărbați. Nu sunt adeptul discriminării pozitive, nu susțin înființarea de portofolii special pentru femei, dar cred că reprezentarea lor proporțională trebuie încurajată. O altă observație ține de numirea de la Ministerul Apărării. Cu tot respectul pentru haina militară, dar a pune în funcția de ministru al Apărării un militar activ, ba chiar șeful oștirii, mi se pare o greșeală. Această decizie reprezintă un pas înapoi în privința angajamentelor euro-atlantice asumate de România cu privire la controlul civil asupra forțelor armate. Niciodată, de un sfert de secol încoace, la conducerea politică a armatei nu s-a mai numit un cadru activ. Să ne amintim că marele politolog britanic Samuel Finer avertiza acum decenii bune că implicarea militarilor în politică se produce atunci când instituţiile politice civile se dovedesc incapabile să se ridice la înălțimea misiunii lor, când sunt delegitimate. Nu cred că ne aflăm într-o asemenea situație și nu cred, în consecință, că e bine să se dea public asemenea mesaje, fie ele și neintenționate” mai scrie liderul ALDE.