Tăriceanu: E normal ca un procuror de 27 de ani să răstoarne două guverne în decurs de o lună?

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că e aberant ca Victor Ponta să fie acuzat de conflict de interese şi se întreabă ”dacă este normal ca într-o ţară democratică un procuror de 27 de ani să răstoarne două guverne în două luni”, apreciind că e o ”încercare de lovitură de stat”.

”Credeţi că este normal ca într-o ţară democratică, cu regim parlamentar, un procuror, poate a cărui pricepere profesională nu pot să o apreciez, dar am posibilitatea să îmi pun nişte semne de întrebare – câtă experienţă are la 27 de ani şi câtă responsabilitaet are – să răstoarne două guverne în decurs de o lună de zile, să zicem?”, s-a întrebat Tăriceanu, conform Mediafax.

Preşedintele Senatului a mai spus că nu a observat, date fiind acţiunile din justiţie din ultima perioadă, că magistraţii conştientizează ”responsabilitatea care apasă pe umerii lor”.

”Cred că cei care lucrează în justiţie sunt cu toţii conştienţi că puterea pe care o au implică o responsabilitate uriaşă. Nu am observat în ultima vreme că această responsabilitate care apasă pe umerii lor este conştientizată, mai ales prin acţiunile lor din ultima vreme, atât la adresa Parlamentului, cât acum, mai ales, la adresa Executivului. Aşadar, sunt câteva considerenter, mai degrabă teme de reflexie pentru că dacă în cazul preşedintelui României, după cum aţi văzut pe perioada mandatelor sale, s-a bucurat de imunitate, tocmai din condiţii de stabilitate politică, acelaşi lucru cred că putem să-l discutăm fără niciun fel de ipocrizie şi în cazul Guvernului unei ţări democratice”, a mai spus Tăriceanu.

El a mai susţinut că această situaţie poate fi privită drept ”o încercare de lovitură de stat”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CIA: Iranul are intacte 70% din rachetele balistice și a făcut altele noi

    Agenția Centrală de Informații (CIA) a ajuns la concluzia...

    Impas in negocierile Serbia-MOL pentru preluarea NIS

    Ministrul sârb al Mineritului și Energeticii, Dubravka Đedović Handanović,...

    Zelenski ii avertizează pe liderii țărilor străine să nu participe la parada de 9 mai de la Moscova

    Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat joi pe reprezentanții...

    Prăbușirea unei mari companii la Bursă care va afecta România

    Acțiunile producătorului american de electrocasnice Whirlpool, prezent în România...

    Americanii îl acuză pe ministrul adjunct al petrolului din Irak că vinde in secret petrol iranian

    Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului...

    Articole relationate

    Categorii populare