Baronul (n.red-Liviu Dragnea) nu s-a ridicat singur. Și, dacă viața e un joc cinstit, nici nu va cădea singur. De fapt, pentru cine nu știe, Teleormanul e ca o pânză relațională între baron și oameni de încredere ai săi, cu obiective precise și cu scopuri clare. Deși în acest moment, mulți dintre oamenii baronului afurisesc clipa în care s-au lăsat prinși în mrejele celui mai feroce dintre oportuniștii pe care i-a cunoscut vreodată Teleormanul, tăcerea e încă o stare de spirit în rândurile lor. De ce tac oamenii baronului tocmai acum, când dacă ar vorbi, ar ieși la iveală un întreg sistem mafiot și ar avea și ei posibilitatea de a-și plăti păcatele în modul cel mai onest cu putință? Căci nici pentru ei n-a fost ușoară povestea furtului din banii publici. Mulți dintre ei n-au apucat să se bucure de banii pe care îi au încă prin conturi, scrie jurnalista Carmen Dumitrescu de la liberinteleorman.
ARTICOLUL DIN LIBER ÎN TELEORMAN:
Pitiș n-a plecat de două ori pe an în vacanță, Fișcuci nu s-a lăfăit niciodată în diamante și nici nu și-a cumpărat bunuri de lux, Putineanu umblă încă îmbrăcat ca pe vremea când era un amărât de profesor, în ciuda milioanelor de euro pe care le ține dosite. Și lista celor care au, dar nu se bucură de nimic, pentru că n-au avut la dispoziție timp să o facă, poate continua la nesfârșit. Oamenii ăștia sunt acum bolnavi și deprimați. Au familii îngrijorate și frecvente căderi nervoase. Și totuși tac… Exact acum, când dacă ar vorbi, cei din jur ar putea vedea adevărul integral, în toată monstruozitatea lui. Credeți că tac din loialitate? Din frică pentru umilința publică la care ar fi supuși? Din teama de a pierde ce-au agonisit? Nici vorbă! Oamenii baronului au fost aleși pe sprânceană. Sau după mărimea cozii. Fiecare dintre ei e o oglindă a personalității baronului. Niște șobolani lași, incapabili să-și asume binele și răul, pentru că nu mai știu să facă diferența între ele. Pentru că și ei, ca și baronul, și-au construit bula lor, plină de slugi plătite să le cânte în strună, să le amintească zilnic minciuna unicității lor, a grandorii lor. Chiar dacă, de fapt, vorbim despre niște suflete cumpărate și despre niște păcate incalificabile. Vorbim despre o rețea de inspirație mafiotă, în care s-au jucat la ruletă destine de oameni și speranțe de mai bine. Vorbim despre oameni care au cumpărat oameni, care au spălat creiere cu bani și funcții, care au educat copiii județului să fie slugi comuniste. Care au crezut că lumea se învârte în jurul lor și care acum, în ultimul ceas, nu înțeleg gravitatea a ceea ce se întâmplă. Acum, oamenii baronului nu mai sunt de găsit. Pitiș, patronul în acte al TelDrum, nu mai iese pe stradă, deși înainte participa la toate chefurile pesediste la care era prezent Dragnea. Fișcuci a făcut o cădere nervoasă și stă numai acasă, cu insomnii și frici pe care le mărturisește numai oamenilor apropiați, pentru că a ajuns să se teamă de toată lumea. Mihai Putineanu, zis și “cuierul lui Dragnea” nu mai e văzut prin Teleorman de luni întregi și nimeni nu știe dacă mai e prin țară sau a plecat. Și, în general, oamenii baronului manifestă comportamentul șobolanului care fuge când simte că apa acoperă vasul. Deși, dacă ar vorbi, oamenii baronului ar începe să conștientizeze singuri în ce furtună au intrat și cât de departe sunt razele soarelui… Dacă ar vorbi, ei ar putea să spele păcate de neiertat. Dacă ar vorbi, ei ar putea salva ce a mai rămas de salvat din județul părinților lor. Părinți care, cu siguranță, nu le-au dat viață ca să o amaneteze pe a altora… De ce tac oamenii baronului? Pentru că oamenii baronului nu mai au limbă. Nu mai au creier și nici personalitate proprie. Și, mai presus decât orice altceva, oamenii baronului au pierdut simțul realității.
