Syriza spaniolă, Podemos, manifestaţie uriaşă la Madrid

Zeci de mii de susţinători ai partidului antiliberal Podemos au manifestat sâmbătă la Madrid, exprimându-şi dorinţa de reînnoire a politicii în Spania într-un an electoral, după victoria Syriza în Grecia, transmite Mediafax.
„Vântul schimbării a început să sufle peste Europa”, a declarat Pablo Iglesias, liderul partidului, în faţa unei mulţimi compacte reunite în piaţa Puerta del Sol, în centrul Madridului, arborând drapele elene şi republicane ale stângii spaniole.Anterior, manifestanţii au defilat din piaţa Cibeles, situată la o distanţă de aproximativ doi kilometri, unde li s-au alăturat zeci de mii de persoane dornice să participe la un „marş pentru schimbare” în centrul istoric al capitalei.
Podemos, care înseamnă ca şi Syriza „Putem”, denunţă austeritatea şi sistemul acuzat de corupţie, „casta” care ar fi lăsat poporul într-o situaţie de „umilire şi sărăcie”.
„Tic tac, tic tac, este momentul schimbării”, se putea citi, de asemenea, pe afişele manifestanţilor debarcaţi din autobuze venite din toate colţurile Spaniei, pe o vreme însorită dar rece de iarnă.
În Spania, „privilegiile au rupt pactul coexistenţei”, a lansat Inigo Errejon, în vârstă de 31 de ani, numărul doi în Podemos. „Am venit să celebrăm faptul că în 2015 poporul îşi va recupera suveranitatea!”.
Pe aceste străzi a luat naştere, la 15 mai 2011, „mişcarea indignaţilor” împotriva austerităţii care a afectat Spania timp de trei ani.
Marşul are loc la mai puţin de o săptămână de la victoria electorală a partidului de stânga Syriza, ai cărui lideri au făcut campanie în mod regulat alături de cei ai Podemos.
Provenite din două ţări europene care s-au confruntat cel mai dur cu criza, cu peste o cincime din populaţia activă în şomaj, Podemos şi Syriza împartăşesc aceeaşi respingere a troicăi (Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional).
„Problema este un model de ţară care a făcut statul să lucreze împotriva societăţii” şi „minoritatea (căreia) îi cresc conturile bancare în timp ce majoritatea şi le vede pe ale sale scăzând”, a declarat Pablo Iglesias, cu părul strâns în coadă şi o cămaşă albă. „Aceasta este corupţia”.
Mulţimea l-a ascultat atentă pe Pablo Iglesias, în vârstă de 36 de ani, şi tânăra sa echipă, scandând periodic cu pumnul drept ridicat „Si se puede, si se puede!(Da se poate!)”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Festivalul TRESKAVAȚ și a CIORBEI de PEȘTE la Svinița, pe Clisura Dunării

    Primaria comunei SVINIȚA din Mehedinți in parteneriat cu Uniunea...

    Ucraina aruncă Europa in șocul prețului motorinei

    Camioanele, agricultura și industria depind de motorină. În prezent...

    Vučić: Nervozitate in serviciile secrete croate și bosniace din cauza rezultatelor așteptate ale alegerilor din Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, președintele demisionar...

    Trump relaxează sancțiunile anti-ruse

    Președintele SUA, Donald Trump, a fost de acord cu...

    Peste jumătate dintre chinezi folosesc inteligența artificială

    China a depășit în primul semestru al anului 2026...

    Articole relationate

    Categorii populare